Incidente aeriene la Moscova: Rușii anunță interceptarea a cinci drone ucrainene

0

Rusia a anunţat că apărarea sa antiaeriană a interceptat cinci drone ucrainene, vineri, la sud de Moscova, în mai puţin de o oră, relatează Reuters.

Ministerul apărării al regimului criminal de la Kremlin a transmis că patru drone au fost interceptate în regiunea Kaluga, iar o a cincea a fost distrusă în interiorul regiunii Moscovei.

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, referindu-se, aparent, la ultimul incident, a spus că fragmente de dronă au căzut în oraşul Podolsk, dar nu au fost raportate victime sau pagube.

Atacurile cu drone vizând Moscova s-au diminuat din vară, când au lovit în mod repetat un cartier de afaceri al capitalei şi au forţat închiderea frecventă a aeroporturilor. În luna mai, două drone au explodat pe acoperişul unei clădiri din complexul Kremlinului, fără a provoca pagube serioase.

Recent, rușii au mai raportat o „dronă de atac” doborâtă la periferia Moscovei, marți.

Ucraina a anunţat, joi, că Rusia a lansat aproximativ 7.400 de rachete şi 3.700 de drone Shahed de fabricaţie iraniană asupra ţintelor din Ucraina în cursul războiului care durează de 22 de luni.

sursa

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata