Investesc pentru ca să economisească. Un nou sistem fotovoltaic în valoare de peste 2,2 mil. lei a fost instalat la o cooperativă apicolă din raionul Orhei

0

Pentru a economisi resursele, dar și banii pentru achitarea facturilor la energia electrică, o cooperativă apicolă din raionul Orhei a investit 2.258.076 lei într-un sistem fotovoltaic 364 de panouri solare. Agentul economic „Sandic Honey Group” este beneficiar al programului „Susţinem tranziţia către economia verde”, implementat de Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii (ADMA) în parteneriat cu Proiectul Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie.

Cooperativa a fost fondată în 2019 și reunește astăzi 12 întreprinderi din domeniul apicol. Împreună, acestea administrează peste 7.000 de familii de albine din 14 raioane ale țării. Membrii cooperativei asigură în prezent întreg lanțul valoric de colectare, procesare și ambalare a produselor apicole.

După ce costurile pentru energia electrică au început să crească, antreprenorii s-au gândit la soluții pentru a face economii fără a perturba procesul de lucru.

„Am achiziționat echipamentul cu ajutorul unui împrumut oferit de ADMA, ce ne-a permis să procurăm în leasing. Inițial, am plătit 50%, iar restul sumei va fi achitată timp de doi ani, cu un comision simbolic de doar 1%. Nu ni s-a cerut niciun gaj, ba chiar am beneficiat de scutirea TVA. Dacă am fi apelat la un credit bancar, ar fi fost necesar gajul și achitarea celor 17% dobândă anuală. Prin această alegere, am economisit încă de la început. Potrivit calculelor noastre, investiția se va recupera în maximum 3 ani”, spune Ștefan Sandic, membru cofondator al cooperativei Sandic Honey Group.

În 2021, cooperativa a inaugurat un centru modern pentru procesarea și ambalarea produselor apicole, echipat cu tehnologii de ultimă generație și un laborator performant.

Prin intermediul programului de finanțare pentru procurarea echipamentelor fotovoltaice, cooperativa a beneficiat de un împrumut de la ADMA în valoare de 843.450 de lei și un grant din partea Proiectului Tehnologiile Viitorului de 200.000 de lei plus asigurarea echipamentului în valoare de peste 48.000 de lei. Antreprenorul a instalat un sistem de panouri solare cu o capacitate de 164 kW. Această investiție va genera aproximativ 240.000 kWh anual, reducând consumul de energie electrică al centrului apicol cu aproximativ 65%, scăzând costurile pentru utilități și contribuind la creșterea competitivității la prețul produsului final.

„Întrucât avem o cooperativă, contribuția statului a fost subvenționată în mărime de 75%. Dacă era vorba doar de un agent economic, el ar fi beneficiat de 50% subvenții. Deci, e mult mai convenabil în echipă. O afacere are nevoie de multe investiții, iar un antreprenor singur nu ar face față tuturor provocărilor. Aici ar fi binevenit și un îndemn pentru toți agricultorii, în special pentru cei care au minimum 500 de familii de albine, să se alăture acestei cooperative, pentru a optimiza cheltuielile de întreținere și a garanta că produsele sunt de calitate și că vor ajunge mai repede pe piețele interne, cât și externe”, a precizat Vladimir Bolea, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Prezenți la evenimentul de inaugurare a sistemului fotovoltaic, reprezentanții USAID și Suediei au remarcat importanța investițiilor în energia verde și sustenabilitate în sectorul agroindustrial.

„Știm cât de mult a afectat criza energetică populația și afacerile din Republica Moldova. Din acest motiv, prin inițiativele noastre, USAID vrea să ajute antreprenorii și să contribuie la reducerea cheltuielilor lor pentru energia electrică, iar banii economisiți să-i investească în alte domenii. Sunt foarte mulți oameni implicați în acest proiect, inclusiv cei de la ADMA, dar și cei din Guvern care au fost exemplari și au oferit tot suportul necesar ca afacerile să crească și să se dezvolte aici, acasă”, precizează John Riordan, șef-adjunct al Misiunii USAID Moldova.

„Există o tendință pentru investiții în sectorul agricol și anume digitalizarea și modernizarea agriculturii prin instalarea panourilor fotovoltaice, fapt ce contribuie la reducerea costurilor pentru energia electrică. Respectiv, aplicarea prin intermediul ADMA este foarte benefică și eficientă. Iar exemplul acestei cooperative este vizibil. Avem o colaborare frumoasă cu producătorul agricol. A mai aderat și la alte proiecte inițiate de noi, ceea ce ne bucură”, afirmă Maxim Popov, director executiv, Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii (ADMA).

Proiectul privind vânzarea – cumpărarea în rate a echipamentelor pentru producerea energiei regenerabile este destinat agricultorilor care doresc să își crească independența energetică și să reducă cheltuielile pentru energia electrică. Aceștia pot procura panouri fotovoltaice accesând finanțare de până la 2.500.000 de lei din partea ADMA și beneficiind de un grant de până la 50% din costul proiectului, dar nu mai mult de 200.000 de lei per beneficiar din partea Proiectului Tehnologiile Viitorului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata