Ion Ceban a anunțat finalizarea renovării Parcului Urban de Autobuze

0

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat finalizarea renovării Parcului Urban de Autobuze (PUA), subliniind eforturile depuse pentru modernizarea și îmbunătățirea infrastructurii acestuia.

„Sunt mândru să vă anunț că în cadrul PUA, construim o Stație de testare tehnică modernă, care va fi dată în exploatare în câteva luni. Stația va fi dotată cu utilajul necesar, iar în prezent instruim și personalul care va activa în cadrul acestei subdiviziuni”, a declarat primarul.

De asemenea, Ion Ceban a menționat că sectorul de deservire tehnică nr. 1 a fost supus unor lucrări de reparație capitală: „Împreună cu colegii am mers și prin Sectorul de deservire tehnică nr. 1, care a fost reparat capital. Aici sunt efectuate lucrări de verificare, diagnosticare și reparație a autobuzelor, inclusiv este schimbat uleiul în mod automat. În plus, muncitorii PUA nu mai trebuie să înghețe în perioada rece a anului, deoarece hala a fost dotată cu toate cele necesare pentru confortul angajaților.”

În cadrul procesului de renovare, a fost acordată atenție și depozitului de ulei, care a fost reparat, precum și stației de alimentare cu combustibil care a beneficiat de lucrări de reparație capitală. Aceasta din urmă a fost asfaltată, iar numărul pompelor a fost mărit.

Primarul Ion Ceban a subliniat că în ultimii patru ani s-a acordat o atenție deosebită condițiilor de lucru ale angajaților PUA: „De la începutul activității sale, întreprinderea nu a beneficiat de reparații, încăperile fiind într-o stare dezastruoasă.” Cu sprijinul financiar al municipalității, administrația PUA a reușit să reabiliteze sectorul de încălzire a autobuzelor, spălătoria auto și să instaleze camere de supraveghere video.

Totodată, pentru a asigura confortul lucrătorilor, au fost reabilitate cabinele de duș și vestiarul, iar spațiile adiacente au fost reparate.

Pentru aceste lucrări de modernizare, în perioada 2020-2022, PUA a cheltuit 11 milioane de lei din bugetul propriu, iar din bugetul municipal au fost alocate 13,5 milioane de lei.

Renovarea PUA și eforturile de modernizare reflectă angajamentul Primăriei Chișinău de a oferi servicii de calitate și condiții optime de lucru în beneficiul angajaților și al cetățenilor.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata