Ion Ceban anunță investiții masive în reabilitarea infrastructurii capitalei: Trotuare, acoperișuri și platforme de gunoi în prim-plan

0

Trotuare reabilitate, acoperișuri reparate, accesuri mai bune și sute de platforme de gunoi – în acesta se va investi în capitală, odată cu venirea lui Ion Ceban într-un nou mandat de primar al Primăriei Chișinău.

Liderul Partidului Mișcarea Alternativa Națională spune că în continuare va implementa Programul de reabilitare a curților de bloc la nivel de municipiu în toate sectoarele.
„Știm că oamenii asta așteaptă și sunt uneori și supărați de ce încă nu am ajuns în curtea lor. Dar ne propunem treptat să intervenim, așa cum am făcut-o în toți acești ani în 30 % din curțile blocurilor. Programul va include asfaltarea acceselor intracartier, reabilitarea trotuarelor, îmbunătățirea zonei verzi și instalarea mobilierului urban, inclusiv intervenții de blocuri. Vom continua și extinde Programul de reparație a acoperișurilor, geamurilor și rețelelor edilitare în blocurile de locuit. Știm că multe dintre ele sunt într-o stare extrem de proastă.

În ultimii ani am realizat astfel de lucrări în mai multe blocuri de locuit, acolo unde acoperișurile, geamurile și rețelele edilitare erau într-o stare deplorabilă. La sute de adrese am intervenit cu diverse lucrări”, a declarat Ceban.
Pentru confortul tuturor locuitorilor vom continua amenajarea terenurilor de sport și de joacă în curțile de bloc precum și completarea mobilierului urban și iluminatul Sunt foarte multe adrese unde am intervenit, unde au fost schimbate terenurile sau au fost create de la 0. Aceste obiective le-am construit în toate sectoarele capitalei”, a declarat Ceban.

Pentru menținerea curățeniei în curți, Ion Ceban spune că vor fi construite noi platforme de acumulare a deșeurilor și va îmbunătăți procesul de salubrizare a curților de bloc.

„În ultimii ani în toate sectoarele am construit peste 600 de platforme noi pentru colectarea deșeurilor. Acum nu mai întâlniți acele locații din beton, vechi construite mulți ani în urmă. Dar acolo unde mai sunt, le vom schimba și acolo”, a precizat edilul suspendat.

Ceban a vorbit și despre căile de acces spre instituțiile educaționale și sociale, care spune că vor fi reabilitate și amenajate.
„Accesele spre instituțiile sociale este o altă prioritate. Zilnic către aceste instituții merg mii de oameni. Dacă ne mai aducem aminte cum arătau acum câțiva ani, Aleile Școlarilor partea de sus și de jos de la Ciocana, unde sunt câteva grădinițe și școli, iar acum sunt reparate capital. Și nu doar acolo, dar în toate sectoarele. Sigur că ne dorim mai mult și vom depune efort.

O altă problemă, care cunoaștem că este în Capitală și credeți-ne că depunem toate eforturile, sunt câinii fără stăpân.
Am discutat cu mai mulți specialiști și venim cu unele idei și propuneri pe care vrem să le implementăm în următorii ani. Vom majora investițiile în acest domeniu. La această etapă avem peste 70% din câini sterilizați.

  1. Ne propunem inițierea Programului „Inelul de securitate în Capitală”, ce presupune înregistrarea și sterilizarea în masă a câinilor și pisicilor fără stăpân.
  2. Pentru controlul animalelor fără stăpân vom dezvolta Întreprinderea municipală Supraveghere și protecția animalelor, nou creată. Construirea unui Centru de sterilizare de capacitate mare va da posibilitatea să mărim numărul de animale sterilizate.
  3. Vom dezvolta serviciul de capturare în fiecare sector al orașului.
    4.Vom continua dezvoltarea Centrului de adăpost și a serviciilor de adopție pentru a încuraja oamenii să adopte animale fără stăpân”, a punctat Ceban.

Liderul Partidului MAN spune că pentru a informa și sensibiliza locuitorii, va organiza programe educaționale în instituțiile de învățământ și proiecte sociale în comun cu societatea civilă. De asemenea, va numi un Consilier al Primarului general, specialist în domeniul protecției animalelor.

Sigur că ne dorim să lucreze și cadrul legal pentru a putea avea mai multe pârghii de activa. Deocamdată municipalitate, poate doar să captureze câinii, să îi sterilizeze, după care să îi eliberăm.

Președintele MAN spune că este important de conștientizat de către toți actorii politici că această problemă nu trebuie să fie exploatată politic, ba din contra: această problemă trebuie să unească toți factorii politici în jurul scopului de a fi rezolvată, căci afectează pe toți, indiferent de preferințele politice.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata