Ion Ceban cere să fie activat un spital cu 300 de paturi: Rog autorităţile competente ca în cadrul evenimentelor să asigure respectarea strictă a regulilor de sănătate publică

0

Din cauza creşterii numărului de persoane infectate cu COVID-19, primarul general Ion Ceban solicitat ca de sâmbătă, 18 septembrie, să fie activat şi inclus în lista instituţiilor medicale strategice şi Spitalul Clinic Municipal ,,Sfântul Arhanghel Mihail” – cu 300 de paturi,  inclusiv 16 paturi ATI. 

Potrivit primarului general Ion Ceban, este o situaţie complicată în municipiu, iar numărul îmbolnăvirilor cu coronavirus creşte de la o zi la alta.

„1/3 din numărul total zilnic întegistrat de îmbolnăviri, se atestă în capitală, iar Centrul COVID de la Moldexpo şi Spitalul Clinic Municipal de Ftiziopneumologie – cele două instituţii medicale municipale unde sunt internaţi pacienţii cu COVID-19, sunt pline. În Chişinău observăm o scădere lentă a numărului zilnic de vaccinări.

Rog autorităţile competente ca în cadrul evenimentelor să asigure respectarea strictă a regulilor de sănătate publică cu purtarea obligatorie şi corectă a măştii de protecţie şi păstrarea distanţei fizice. În Chişinău, împreună cu colegii din sistemul medical municipal, depunem eforturi pentru vaccinarea extinsă a populaţiei: toate punctele de vaccinare activează fără zile de odihnă”, a declarat Ceban.

Edilul spune că se menține activitatea punctelor mobile (troleibuz şi autobuz), a Centrului municipal de vaccinare, la fel și a echipelor mobile la domiciliu.

„Continuă şi vaccinarea cadrelor didactice, chiar dacă acest grup profesional din Chişinău au o rată de vaccinare de cca 95%, ceea ce permite organizarea în siguranţă a procesului de studii, cu prezenţa fizică a elevilor. La fel, continuăm sesiunile de comunicare cu personalul din sistemul educațional care este încă nevaccinat. Asigurăm procesul de testare gratuită a profesorilor şi personalului auxiliar.  Vom asigura în continuare testarea gratuită în şcoli a profesorilor. Suntem în proces de licitaţie publică pentru procurarea testelor rapide în cantitate suficientă și repartizarea lor la instituțiile educaționale.

Directorii de spitale din municipiu unde sunt internaţi bolnavii cu coronavirus mi-au spus ca plăţile din partea CNAM pentru tratarea cazurilor de COVID nu sunt efectuate ritmic. Mai mult, există plăţi restante pe cazurile tratate de coronavirus din primăvara acestui an, pe care CNAM încă nu le-a achitat.

Din acest motiv, în spitale nu avem siguranţa operaţională şi au fost acumulate datorii către furnizorii de consumabile şi medicamente. Astfel, în unele cazuri companiile refuză să mai livreze către spitale produsele medicale conform contractelor”, a declarat acesta.

Primarul spune că este o situaţie care poate duce la dificultăţi serioase în activitatea spitalelor şi tratamentul pacienţilor.

„Știu că situaţii similare sunt atestate în toate spitalele la nivel naţional. În context, solicit respectuos Guvernului, Ministerului Sănătăţii şi Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină să demareze de urgenţă achitarea plăţilor restante către spitalele municipale şi finanţarea ritmică curentă”, a conchis Ceban.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata