Ion Ceban denunță politizarea alegerilor locale și susține referendumul pro-UE

0

Primarul Capitalei, Ion Ceban, a vorbit, la Strasbourg, despre importanța rapoartelor OSCE privind alegerile locale din toamna 2023 și despre recomandările experților internaționali pentru viitorul scrutin.

„Aici vorbim despre politizarea Comisiei Electorale Centrale, unde 6 din 9 membri sunt delegați de partidul de la guvernare. CEC a fost vădit părtinitor apărând mereu interesele partidului de la guvernare. Vorbim despre anularea înregistrării candidaților la funcții elective înainte zilei alegerilor, furtul mandatului unui primar de Bubuieci, la care s-au referit și colegii noștri aici și multiple fraudări în procesul de numărare a voturilor. Aceste lucruri sunt precedente grave care trebuie reparate și înlăturate”, a declarat Ion Ceban.

Edilul a abordat și inițiativa organizării referendumului pro-UE.

„Am abordat și subiectul referendumului pentru integrarea europeană, proces pe care îl susținem, însă organizarea plebiscitului în aceeași zi cu scrutinul prezidențial dă bănuieli rezonabile că vine să favorizeze un candidat anume – doamna președintă”, a mai adăugat Ion Ceban.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata