Ion Ceban: Pentru MAN nimic nu este imposibil. Avem peste 30 de strategii și planuri de dezvoltare în fiecare domeniu

0

În premieră pentru municipiul Chișinău, au fost elaborate peste 30 de strategii și planuri de dezvoltare pentru fiecare domeniu, viziuni care, acum 5 ani, nu existau. Este declarația liderului MAN, candidat la funcție de primar al Capitalei, Ion Ceban, care precizează că toate aceste documente definesc viziunea pe termen lung a orașului, până în 2025, 2030 și chiar 2035.

”Aceste documente au fost elaborate de către specialiștii noștri, în colaborare cu experți din străinătate, și au fost supuse numeroaselor dezbateri publice. Toate sugestiile au fost analizate și luate în considerare. Strategiile de dezvoltare elaborate acoperă domenii cheie, inclusiv transportul public, infrastructura, turismul, tineret și educație, atragerea investițiilor, protecția mediului, regulamente, concepte și ghiduri. MAN știe ce are de făcut azi, mâine și peste ani de zile. Nimic nu este imposibil pentru noi”, a declarat Ion Ceban în cadrul unei conferințe în care a vorbit despre realizările echipei sale din ultimii ani.

Potrivit lui Ceban, toate aceste politici sunt și rezultatul unei strânse colaborări cu sute de experți de renume în urbanism și specialiști în administrația publică locală.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata