Ion Munteanu este câștigătorul probei interviu pentru funcția de Procuror General

0

Consiliul Superior al Procurorilor a oferit cel mai mare punctaj procurorului general interimar, Ion Munteanu, în cadrul concursului pentru ocuparea funcției de procuror general.

În urma probei de interviu, în care au fost audiați cei trei candidați, Ion Munteanu a obținut 9,21 puncte, Octavian Iachimovschi – 8,8 puncte, iar Alexandru Cernei – 7,92 puncteю

Conform regulamentului, următoarea etapă a concursului constă în transmiterea dosarului lui Ion Munteanu către Comisia Vetting, care îl va evalua pe actualul procuror general interimar din punctul de vedere al integrității etice, profesionale și financiare.

Numirea procurorului general este unul dintre aspectele care urmează a fi soluționate pentru ca Republica Moldova să înceapă negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană. Se așteaptă că negocierile ar putea începe la sfârșitul lunii iunie. După cea de-a opta reuniune a Consiliului de Asociere Republica Moldova – UE, care s-a desfășurat pe data de 21 mai la Bruxelles, comisarul european pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi, a menționat că există cel puțin încă un subiect care trebuie abordat și care încă nu a fost soluționat.

Oficialul s-a referit la reforma justiției, inclusiv desemnarea procurorului general, „pentru ca sistemul de justiție să fie independent, imparțial, profesionist, responsabil și, mai ales, de încredere”.

Alexandr Stoianoglo a fost suspendat din funcție la începutul lunii octombrie 2021, iar la sfârșitul lunii septembrie 2023 a fost eliberat din funcție. Decretul prezidențial de eliberare din funcția de procuror general a avut la bază decizia membrilor CSP de evaluare nesatisfăcătoare a activității procurorului general din mai 2022. Interimatul a fost exercitat de către Dumitru Robu, apoi de Ion Munteanu.

CSP, inclusiv în componența precedentă, a mai făcut tentative să selecteze șeful Procuraturii Generale, însă toate au eșuat. Ultima dată, la 28 februarie, Consiliul Superior al Procurorilor a decis încetarea concursului după ce Olesea Vîrlan, membru CSP, l-a depunctat pe unul dintre candidații la funcția de procuror general.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata