Isteria PAS în CMC. MAN: 5 deputați PAS distribuie indicații consilierilor

0

Nu mai avem probleme în țară. Cel puțin, asta reiese din acțiunile deputaților PAS, care au lăsat lucrul în Parlament și au venit să regizeze blocarea ședinței Consiliului Municipal Chișinău.

Mișcarea Alternativa Națională condamnă prezența și distribuirea de indicații de către deputații Partidului Acțiune și Solidaritate în cadrul ședinței Consiliului Municipal Chișinău. Poziția MAN a fost publicată în rețelele de socializare, specificând că activitatea PAS este contraproductivă.

„Asistăm astăzi la o acțiune absolut contraproductivă și exclusiv politică în Consiliul Municipal Chișinău. Invocând problemele serioase ale acestor oameni, cei din PAS au regizat o adevărată diversiune în cadrul ședinței CMC. Cinci deputați PAS au condus întreaga acțiune și au împărțit indicații pentru a deturna mersul ședinței. Dacă lucrurile ar fi derulat într-o manieră democratică și constructivă, în decurs de o oră toată agenda, inclusiv problemele invocate de oameni ar fi fost puse pe un făgaș legal. Regretăm acțiunea distructivă a PAS, care a lovit în primul rând în oamenii care suferă”, este menționat în declarația MAN.

Partidul MAN subliniază că acțiunile distructive ale PAS au afectat în primul rând oamenii care suferă, subminând procesul legislativ și întârziind soluționarea problemelor stringente ale comunității. Mișcarea Alternativa Națională îndeamnă la responsabilitate și respect față de procesele democratice, subliniind necesitatea unei abordări constructive în beneficiul cetățenilor.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata