La Chișinău a fost lansată o campanie de mobilizare împotriva violenței sexuale

0

În ajunul zilei mondiale a solidarității cu victimele violenței sexuale – Denim Day, Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) în Republica Moldova, drept partener în implementarea politicilor și programelor care vizează prevenirea și combaterea violenței în bază de gen, inclusiv a violenței sexuale, în parteneriat cu Guvernul și Parlamentul Republicii Moldova, Centrul Internațional „La Strada” și Centrul de Drept al Femeilor, a lansat campania de sensibilizare și mobilizare socială împotriva violenței sexuale „Prinde aripi. Set Free”.

Evenimentul a avut loc astăzi în scuarul Teatrului de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Chișinău, în cadrul căruia peste 100 de participanți, printre care medici, psihologi, asistenți sociali, polițiști, voluntari și reprezentanți ai corpului diplomatic, s-au adunat la un flashmob pentru a transmite mesaje de susținere supraviețuitorilor violenței sexuale.

Persoanele implicate în documentarea, depistarea, tratarea și reabilitarea supraviețuitorilor au relatat istorii nespuse ale violenței sexuale.

„Experiența mea din ultimii 25 de ani în calitate de medic ginecolog mi-a arătat că multe dintre femeile cărora le-am oferit servicii medicale au fost supuse violenței sexuale, dar nu toate au curajul să discute despre acest subiect. De vină este frica. E important ca populația să cunoască că în Republica Moldova există persoane care pot oferi ajutor supraviețuitorilor violenței sexuale. E important ca acestea să se adreseze pentru suport în primele 72 ore. Oricine poate beneficia de ajutor, atât cei din RM, cât și persoanele refugiate din Ucraina”, a menționat Dr. Victoria Ciubotaru, medic obstetrician-ginecolog la IMSP Institutul Mamei şi Copilului.

Potrivit statisticilor, la nivel mondial, una din 10 femei a suferit o formă de violență sexuală începând cu vârsta de 15 ani, iar una din 20 a fost violată. În același timp, un studiu mondial realizat de UNFPA arată că fetele și femeile cu dizabilități se confruntă cu până la 10 ori mai multă violență bazată pe gen. Iar datele Inspectoratului General al Poliției arată că ponderea infracțiunilor raportate privind violența sexuală a crescut de la 1.67% până 2.36%, în perioada 2016-2022.

Republica Moldova a înregistrat progrese semnificative în ceea ce privește prevenirea și combaterea violenței sexuale.Totuși, fenomenul rămâne o problemă acută în țara noastră, fiindcă din cauza lipsei de informații cu privire la serviciile disponibile, supraviețuitoarele/rii rămân fără suportul de care au nevoie și cele mai multe cazuri sunt neraportate.

În ultimii ani, UNFPA Moldova, în cooperare cu instituțiile din țară, au reușit să consolideze și dezvolte serviciile de sprijin pentru supraviețuitorii violenței sexuale. Printre acestea, centre de asistență și reabilitare, linii telefonice de urgență, dar și kit-uri post-viol pentru tratamentul profilactic al supraviețuitorilor de viol, administrat în primele 72 de ore.

Reprezentanta rezidentă UNFPA în Republica Moldova, Dr. Nigina Abaszada a menționat că:

„Violența sexuală are diverse forme: hărțuire, atacuri, exploatare, viol, infracțiuni online și toate au un efect devastator asupra supraviețuitorilor, familiei, dar și a comunității și a societății. Victimele se confruntă cu stigmatizare, din acest motiv am decis să mobilizăm prestatorii de servicii. Sloganul campaniei noastre este „Prinde aripi. Set Free”, prin care ne propunem să sporim gradul de sensibilizare și informare pentru supraviețuitorii violenței sexuale, să promovăm compasiunea din partea prestatorilor de servicii și să amplificăm vocile supraviețuitorilor prin intermediul profesioniștilor. Doar împreună vom putea proteja și salva fetele și femeile de fenomenul violenței sexuale și doar așa vom putea contribui ca acestea să aibă o viață liberă pe care să o trăiască în demnitate.”

Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a subliniat angajamentul Guvernului în lupta împotriva violenței sexuale.

„Violența de orice gen nu are nicio scuză și nici o justificare. E important să conștientizăm și să transmitem acest mesaj. Astăzi, vreau să îndemn mass media să încurajeze femeile să se opună și să raporteze violența sexuala, atât instituțiilor de profil, cât și organizațiilor ce se ocupă de reabilitarea supraviețuitorilor violenței sexuale. Trebuie să identificăm din timp riscurile ce duc la apariția acestui fenomen ce nu poate fi tolerat. E o problemă comună. Nu putem construi o societate prosperă când violența este printre noi.”

Campania de sensibilizare și mobilizare socială împotriva violenței sexuale „Prinde aripi. Set Free” își propune să informeze publicul larg despre problema violenței sexuale și să promoveze serviciile disponibile pentru supraviețuitori, precum și să mobilizeze actorii implicați în prevenirea și combaterea acestui fenomen.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata