La Ungheni a fost lansat serviciul pentru victimele violenței sexuale

0

Victimele infracțiunilor privind viața sexuală din municipiul Ungheni vor putea beneficia de consiliere și ajutorul necesar în cadrul primului serviciu specializat de acest gen deschis în țara noastră.

Conceptul acestui serviciu se bazează pe bunele practici identificate la nivel local, dar și european, din perspectiva cadrului normativ, experienței și atribuțiilor Ministerului Afacerilor Interne.

Înființarea serviciului specializat pentru victimele violenței sexuale reprezintă o schimbare a modului de intervenție a autorităților și a sprijinului acordat victimelor agresiunilor, prin asigurarea de servicii centrate pe nevoile victimelor, precum: examinări medicale, asistență post-traumatică, orientare și consiliere. O echipă multidisciplinară formată din mai mulți spacialiști va acorda toate serviciile de care are nevoie o persoană care a fost supusă violenței sexuale.

La evenimentul de lansare au participat secretarul de stat, Daniella Misail-Nichitin, alături de reprezentanții Entității Națiunilor Unite pentru Egalitate de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women), ambasadorul UE în Republica Moldova, ES Janis Majeiks, și alți reprezentanți ai autorităților publice și locale.

Secretarul de Stat al MAI a adus mulțumiri partenerilor de dezvoltare și a oferit asigurări de disponibilitate privind conlucrarea și oferirea asistenței necesare, pentru realizarea dezideratelor ce vizează respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, promovarea egalității de gen și abilitarea femeilor.

„Acest Serviciu trebuie să rezolve o serie de provocări pe care le au, inclusiv, colegii mei din poliție atunci când vorbim de un răspuns prompt si consolidat pentru victimele violenței sexuale. Este foarte important cum implementăm o abordare intersectorială, căci atunci când vorbim de violență, nu este responsabilitatea doar a unei entități și, ceea ce avem de consolidat cel mai mult, este componenta intersectorială și multidisciplinară care să asigure un răspuns eficient pentru toate persoanele care au trecut prin experiențe de acest gen”, a menționat Daniella Misail Nichitin.

Menționăm că, în urma ratificării Convenției de la Istanbul, MAI a elaborat o metodologie a echipei de intervenție pe cazuri de violență sexuală și un proiect cu instrucțiuni pentru aceleași echipe, care au fost pilotate în 8 localități.

Totodată, printre măsurile întreprinse de MAI pentru a susține victimele violenței sexuale se regăsește și crearea Centrului de Justiție Familială, care va deveni funcțional la începutul lunii iunie curent.

Serviciul specializat pentru victimele violenței sexuale a fost înființat în cadrul proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană, co-finanțat și implementat de UN Women Moldova, în parteneriat cu UNICEF Moldova și cu autoritățile centrale și locale.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata