Lucrări în toi pe trotuarele din centrul istoric al Capitalei

0

Amenajarea trotuarelor din centrul istoric al Capitalei continuă. Proiectul este în desfășurare pe cinci străzi: Alexei Mateevici, Mihail Kogălniceanu, Mihai Eminescu, Vlaicu Pârcălab și Maria Cebotari. Pe mai multe porțiuni, muncitorii au încheiat deja lucrările de reabilitare.

Potrivit primarului Ion Ceban, pe strada Maria Cebotari, lucrările au fost încheiate pe ambele părți ale tronsonului dintre străzile Alexandru cel Bun și Columna. De asemenea, reabilitarea a fost finalizată pe partea impară a perimetrului dintre străzile Alexei Mateevici și Mihail Kogălniceanu și pe partea pară a tronsonului dintre străzile Kogălniceanu și Șciusev. Au fost încheiate lucrările și pe partea impară a străzii Vlaicu Pârcălab, porțiunea dintre străzile Mateevici și Bernardazzi.

”Lucrările continuă pe alte tronsoane. Un progres de 30% este înregistrat pe strada Maria Cebotari, perimetrul Alexei Șciusev – București, partea pară. Pe strada Vlaicu Pârcălab, pe perimetrul Bernardazzi – Kogălniceanu, progresul este de 30%, iar pe perimetrul Kogălniceanu – Șciusev, progresul este de 20%. Iar pe strada Mihai Eminescu avem un progres de 20% pe porțiunea Mitropolit Varlaam – Columna”, a scris Ion Ceban pe pagina sa de pe o rețea de socializare.

Conform contractului de executare a lucrărilor, odată cu trotuarele, sunt amenajate și locuri de parcare. Valoarea proiectului, lansat în luna noiembrie 2022, este de 126 de milioane lei, bani alocați din bugetul municipal. Proiectul va fi implementat până la sfârșitul acestui an. Amintim că pe aceste artere, trotuarele erau într-o stare deplorabilă și erau impracticabile, deoarece nu au fost reparate capital încă de la construcție.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata