Președintele țării, Maia Sandu, infirmă declarațiile Armatei ucrainene despre o eventuală mobilizare a trupelor rusești în regiunea tansnistreană. În cadrul unei conferințe de presa, Sandu a declarat că în prezent nu sunt înregistrate astfel de acțiuni.
„Pacificatorii intră în regiunea transnistreană prin punctele de trecere controlate de autoritățile constituționale ale Republicii Moldova și nu avem o creștere și nu se poate întâmpla o asemenea creștere fără ca organele constituționale să cunoască acest lucru. Ceea ce vedem în presă sunt discuții desper anumite mișcări pe teritoriul transnistrean, aici am văzut reacțiile ministerului de Interne, a ministerului Apărării, a Biroului de reintegrare. Nu se confirmă. Din informațiile noastre dar și a partenerilor de dezvoltare, nu avem lucruri care ar indica o schimbare majoră acolo, dar riscurile sunt, situația se poate schimba foarte repede”, a declarat Maia Sandu.
Statul-Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a comunicat, sâmbătă dimineață, că Rusia a început să mobilizeze unități militare în Transnistria „pentru provocări și acțiuni demonstrative la granița cu Ucraina”.