MAN susține demersul european al R. Moldova, însă propune ca referendumul pro-UE să fie organizat după negocieri, așa cum au făcut-o celelalte state-candidate

0

Partidul MAN susține un referendum pro-UE, însă după modelul țărilor europene, care au organizat plebiscitele, în calitatea lor de state-candidate, după negocierile purtate. Este poziția enunțată de președintele MAN, Ion Ceban, după consultările de azi de la Președinție. Liderul MAN a menționat că formațiunea pe care o conduce pledează deschis pentru integrarea europeană, lucru prevăzut și în programul MAN, și nu va admite derapajele actualei guvernări, care, prin abuzurile comise, demonstrează tot mai mult că este una antieuropeană.

„Calea Republicii Moldova este integrarea în Uniunea Europeană și acest lucru este ireversibil. Partidul MAN susține acest proces, a declarat despre asta și a stipulat poziția sa și în programul formațiunii. Noi am propus și acel Pact similar celui de la Snagov. Doar că acțiunile pe care le întreprinde astăzi partidul de la guvernare în raport cu toate procesele din țara noastră sunt antieuropene și noi urmărim aceste abuzuri în toate domeniile. Presiuni asupra APL, licitații trucate, subjugarea instituțiilor, reforma mimată a justiției, închiderea instituțiilor, modificarea peste noapte a regulamentelor electorale și multe alte ilegalități. Integrarea Europeană este despre democrație, despre respectarea legilor și crearea condițiilor mai bune de trai pentru cetățenii noștri și nu condiții care să îi determine să lase totul și să plece din țară”, a declarat Ion Ceban.

Liderul MAN susține că nu va accepta nici ca plebiscitul să fie utilizat în scopuri înguste și doar pentru a obține dividende politice.

„Integrarea Europeană este despre oamenii noștri în primul rând, după care ambițiile politice. MAN susține referendumul după metoda în care s-a organizat și în alte țări, fiind candidate pentru aderare la Uniunea Europeană. Dacă nu sunt ambiții politice, atunci de ce referendumul nu este organizat într-o altă zi decât cea aleasă pentru ziua alegerilor prezidențiale sau după finalizarea negocierilor, așa cum s-a organizat în alte țări candidate. Or, ceea ce urmărim, este că iar se schimbă legea după bunul plac, fiind aplicată metoda precedenților, metodă care a fost criticată dur de actuala guvernare anterior”, a mai adăugat Ion Ceban.

Președintele MAN a vorbit și despre riscurile referendumului.

„Întrebarea noastră este către partenerii noștri și către toți cei care au participat la întrevedere, dacă nu reușim să obținem rezultatul dorit, atunci ce se întâmplă cu dezideratul și dorința noastră de a merge spre aderarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Cred că prin scopuri personale sunt neglijate riscurile și consecințele care pot urma, or, tind să cred că interesele personale ale guvernanților sunt mai presus decât interesele țării. Aduc aminte că deocamdată, niciun referendum nu a avut sorți de izbândă în țara noastră. Al cui moft îl îndeplinim noi? Doar ca să se asocieze aceasta cu un candidat și să câștige câteva voturi în plus? Integrarea Europeană trebuie să fie obiectiv național și nu a unei singure persoane sau a unui singur partid. Ești PAS ești european, nu ești PAS – ești cine vrei. Și prin asta au fost puse etichete pe toată lumea, fiind divizată din nou societatea. Oamenii trebuie consolidați și nu dezbinați”, a mai precizat Ion Ceban.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata