Marea Britanie și Republica Moldova au semnat Acordul privind serviciile aeriene

0

Acordul privind serviciile aeriene a fost semnat la Londra de către secretarul britanic pentru transport, Mark Harper, și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, Andrei Spânu. Documentul reglementează serviciile de transport avia și stimulează dezvoltarea traficului aerian între cele două țări.

Potrivit Ambasadei Marii Britanii la Chișinău, acordul permite tuturor companiilor aeriene din Marea Britanie și Republica Moldova să opereze zboruri directe între orice aeroport din Marea Britanie și Republica Moldova.

Documentul a fost elaborat drept urmare a ieșirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, păstrând conectivitatea și sprijinind dezvoltarea reciproc avantajoasă a relațiilor comerciale și economice dintre aceste două țări.

Acordul prevede beneficii reciproce și concurență loială între părți, ceea ce permite companiilor aeriene să determine frecvența și capacitatea transportului aerian, și, eventual, să sporească numărul de zboruri.

„Marea Britanie este mândră să promoveze conexiuni aviatice moderne cu Republica Moldova și să ajute consumatorii să acceseze servicii mai eficiente și mai accesibile. Acest lucru face ca relația bilaterală dintre țările noastre să fie mai puternică”, se mai arată în comunicatul Ambasadei britanice la Chișinău.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata