Medicii din Anglia au început o grevă fără precedent

Great concept of infection, contamination, doctor making stop sign with his hand.
0

Medicii tineri din Anglia au început miercuri dimineaţa o grevă de şase zile, o durată fără precedent pentru sistemul britanic de sănătatate publică, care este deja puternic afectat, relatează AFP.

Luna aceasta ianuarie ar putea fi ‘unul dintre cele mai grele începuturi de an’ pe care le-a cunoscut NHS, Sistemul de sănătate publică britanic, a avertizat un oficial NHS, Stephen Powis, care le-a cerut pacienţilor să nu renunţe la îngrijiri. După numeroase demersuri în ultimele luni, ‘medicii juniori’ – medici cu un statut apropiat celui de stagiari din Franţa – care cer majorări salariale, s-au mobilizat în lipsa unui acord cu guvernul în faţa crizei provocate de inflaţie.

‘SOS NHS’, se afla înscris pe o pancartă purtată de grevişti în faţa Spitalului Saint-Thomas, în centrul Londrei. ‘Medicii tineri sunt suprasolicitaţi şi prost plătiţi’, se afla înscris pe o altă pancartă. Noua grevă a acestor medici, care sunt aproape 70.000 în Anglia, survine într-un moment în care NHS se confruntă cu o lipsă de medici şi fac eforturi să reducă listele de aşteptare enorme pentru pacienţi. ‘Avem liste de aşteptare enorme pentru că nu avem suficienţi medici, răspunsul nu este reducerea salariilor şi să ne facă să fugim’, a declarat Robert Laurenson, un oficial al comisiei ‘medicilor juniori’ din sindicatul BMA.

‘Greva este singurul lucru pe care acest guvern îl ascultă’, a adăugat el. ‘Nu va mai rămâne niciun medic’ dacă guvernul nu acceptă majorarea salariilor, a spus Hamish Bain, un medic în vârstă de 30 de ani, explicând că mai mulţi dintre colegii săi au emigrat în Australia şi Statele Unite.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata