Medicul condamnat pentru moartea unei paciente: Procurorii cer interzicerea exercitării profesiei

0

        Procuratura municipiului Chișinău anunță despre pronunțarea unei sentințe de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, pe o cauza penală de învinuire a unui medic anesteziolog-reanimatolog de comiterea infracțiunii de încălcare din neglijență a regulilor sau metodelor de acordare a asistenței medicale (art.213 lit.b) din Codul penal).

Inculpatul a fost condamnat la închisoare pe un termen de 1 an, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de probă de 2 ani.

Procurorii au declarat apel împotriva sentinței, solicitând aplicarea pedepsei complementare cu privarea de dreptul de a exercita activitate în domeniul medical pe un termen de 5 ani. 

 Acuzatorii de stat au înaintat învinuirea pe faptul că, inculpatul, la 07 aprilie 2022, aflându-se la locul de muncă în calitate de medic anesteziolog – reanimatolog al Instituției Medico-Sanitar Publice „Institutul Oncologic”, a neglijat regulile și metodele de acordare a asistenței medicale a unei paciente în vârstă de 51 de ani, care au dus la decesul ultimei.

 Mai exact, la 07 aprilie 2022, femeia, a fost spitalizată pentru tratament, cu diagnosticul – Tumora uter cu evoluție imprevizibilă și necunoscută. În continuare, pe perioada 07 aprilie 2022 – 11 aprilie 2022, medicul anesteziolog – reanimatolog, având o atitudine neconștiincioasă față de obligațiile de serviciu, a coordonat, monitorizat și evaluat necorespunzător calitatea asistenței medicale prestate pacientului, nu a acționat diligent și tactic pe parcursul acordării asistenței preanestezice, intraanestezice și postanestezice pacientului. Deși era obligat și trebuia să prevadă și să înlăture toate eventualele riscuri de cauzare a leziunilor, a efectuat manevra de intubație orotraheală a pacientei, fapt ce a dus la decesul ei.

Raportul de expertiză medico-legală a atestat legătură de cauzalitate directă între acțiunile medicului și consecințele prejudiciabile. 

Inculpatul a pledat nevinovat.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata