Microbuze de patrulare noi și echipamente moderne pentru carabinierii Republicii Moldova

0

Carabinierii moldoveni vor fi dotați cu echipamente moderne și vehicule de patrulare noi. În acest sens, la Chișinău a fost semnat un Memorandum de Înțelegere între Inspectoratul General de Carabinieri din Republica Moldova și Comandamentul General al Jandarmeriei din Republica Turcia.

Potrivit prevederilor Acordului, Inspectoratul General de Carabinieri urmează să recepționeze vehicule de patrulare, dar și mijloace speciale de protecție. Documentul mai prevede că un lot de echipament tactic va fi livrat și Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger” a Inspectoratului General al Poliției, transmite democracy.md cu referire la realitatea.md.

Semnarea Memorandumului a avut loc în prezența secretarului de stat al MAI, Alexandru Bejan, care a menționat că aceste dotări vin să sporească nivelul de menținere a ordinii publice.

„Este un moment important pentru sistemul afacerilor interne. Sprijinul oferit de Republica Turcia, inclusiv în formarea și instruirea angajaților noștri, contribuie direct la întărirea capacităților tactice și operaționale. Prin acest Memorandum, structurile noastre vor fi mai pregătite pentru a face față provocărilor de securitate actuale” a declarat Alexandru Bejan.

La rândul său, oficialul turc, generalul-locotenent İsmail Balibek, a dat asigurări că va sprijini, în continuare, modernizarea carabinierilor.

Conform autorităților, noile dotări vor consolida activitățile de prevenire a infracțiunilor, vor asigura intervenții mai rapide și eficiente în sprijinul cetățenilor și vor contribui la menținerea ordinii și siguranței publice.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata