Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu ministrul afacerilor externe și al comerțului, Péter Szijjártó

0

La Budapesta, alături de omologul său Péter Szijjártó, ministrul afacerilor externe Mihai Popșoi a semnat Planul de Acțiuni dintre Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova și Ministerul Afacerilor Externe și Comerțului al Ungariei în vederea schimbului de cunoștințe privind procesul de aderare la Uniunea Europeană. 

Acest plan marchează angajamentul comun al Republicii Moldova și Ungariei de a intensifica cooperarea bilaterală, concentrându-se pe susținerea integrării țării noastre în Uniunea Europeană și pe schimbul de bune practici.

Documentul prevede mai multe beneficii pentru cetățenii Republicii Moldova:

  • Funcționarii publici din Republica Moldova vor beneficia de expertiza Academiei Diplomatice Maghiare în materie de integrare în UE, prin seminare și traininguri organizate atât la Chișinău, cât și la Budapesta;
  • Vor avea loc schimburi de diplomați, cadre universitare, oficiali, experți și cercetători pentru a sprijini procesul de integrare a Republicii Moldova în UE;
  • Acordarea unei cote din bursele Stipendium Hungaricum, prevăzute pentru studenții moldoveni în domeniul studiilor UE pentru programele de licență, postuniversitare și doctorat în universitățile maghiare;
  • Parteneriatul va facilita studii de cercetare comune și schimbul de cunoștințe în domenii de interes reciproc.

„În cadrul întrevederii i-am mulțumit omologului meu pentru sprijinul acordat de Ungaria parcursului european al R. Moldova și am subliniat dorința de a intensifica dialogul în această direcție, inclusiv pe durata Președinției ungare la Consiliul European, care va fi deținută în semestrul doi al anului 2024. Péter Szijjártó a menționat că Ungaria va sprijini parcursul european al Republicii Moldova.Am mai discutat și despre modalitățile de dinamizare a Parteneriatului Strategic moldo-ungar, cu accent pe cooperarea pe dimensiunea integrării europene, dezvoltarea colaborării sectoriale şi intensificarea schimburilor comerciale. În acest sens, am evidențiat importanța reluării zborului direct Budapesta – Chișinău de către compania Wizz Air, începând cu 2 aprilie curent.” – a declarat oficialul moldovean.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata