Mii de israelieni au protestat din nou împotriva reformelor judiciare

0

Mii de israelieni au participat sâmbătă la Tel Aviv la o nouă manifestaţie împotriva proiectului controversat al guvernului de a reforma sistemul judiciar al ţării, considerat de criticii săi o ameninţare pentru democraţie, relatează AFP.

Anunţarea în ianuarie a proiectului, propus de coaliţia prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu care include partide de extremă dreaptă şi evrei ultrareligioşi, a declanşat una dintre cele mai mari mişcări de protest din istoria ţării, care mobilizează săptămânal zeci de mii de manifestanţi, transmite Știri.md, cu referire la digi24.ro. 

Potrivit Guvernului, reforma vizează între altele să reechilibreze puterile în stat, prin diminuarea prerogativelor Curţii Supreme, pe care Executivul o consideră politizată, în favoarea Parlamentului. Criticii săi estimează însă că reforma riscă să deschidă calea unei derive antiliberale sau autoritare.

„Democraţie, democraţie!”, au scandat manifestanţii la Tel Aviv. „Nu vom renunţa atât timp cât situaţia nu va fi ameliorată. Coborâţi, ţara se prăbuşeşte”, au mai strigat ei. 

„În pofida a luni de manifestaţii, lucrurile nu se petrec aşa cum le dorim, pentru că o parte importantă a reformei sistemului judiciar a fost adoptată în urmă cu câteva săptămâni”, a declarat pentru AFP Ben Peleg, un manifestant. 

„Da犀利士 r, dacă vom continua să facem presiune pe străzi, e posibil să putem încă opri aceste schimbări”, şi-a exprimat speranţa acest medic în vârstă de 47 de ani. 

O primă lege din pachetul legislativ, care restrânge atribuțiile Curții Supreme de invalida o decizie a guvernului, a fost adoptată la finele lunii iulie de Parlament. 

Procesul legislativ este în prezent întrerupt din cauza vacanţei de vară a Parlamentului, premierul Benjamin Netanyahu exprimând deschiderea la negocieri asupra celorlalte reforme din pachetul de legi. 

Manifestaţiile au fost susţinute de opozanţi politici, grupuri de laici şi religioşi, de muncitori şi de salariaţi din sectorul tehnologic, de militanţi pacifişti şi de rezervişti. 

Aceste luni de proteste, dintre care unele de susţinere a guvernului, au provocat temeri privind o agravare a fracturilor în cadrul societăţii israeliene. 

„Israelul este divizat şi avem impresia că ne aflăm în pragul unui război civil. În timp ce noi ieşim în stradă pentru a protesta, ne este teamă de cei care susţin guvernul (…) Acest guvern trebuie să fie înlăturat”, a mai spus Ben Peleg.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata