Ministrul de Interne al Ucrainei a murit în accidentul de elicopter de lângă Kiev

0

Ministrul Interne al Ucrainei, Denis Monastriski, și-a pierdut viața în incidentul de miercuri, în urma căruia un elicopter s-a prăbușit în orașul Brovary din regiunea Kiev. Alături de el și-au mai pierdut viața adjunctul său și un secretar de stat, dar și civili, printre care și copii.

Elicopterul în care se aflau ministrul de Interne și ceilalți oficiali aparținea serviciului ucrainean pentru situații de urgență, scrie site-ul Meduza.

Aparatul a aterizat între clădirea grădiniței din Brovari și o clădire de locuințe, probabil din cauza condițiilor de ceață, și a luat foc la contactul cu solul, potrivit aceleiași surse. 

Kirilo Timoșenko, adjunctul cancelariei prezidențiale, a spus că elicopterul era în misiune oficială către una din „zonele fierbinți” ale frontului.

Cât despre cauzele prăbușirii, sunt neclare. Atât Forțele Aeriene ale Ucrainei, cât și Ministerul de Interne au precizat că este prea devreme pentru a se putea vorbi despre cauza prăbușiri aparatului de zbor. 

Anton Herașcenko, consilier la Ministerul de Interne, a declarat că „vom afla în curând dacă este vorba de sabotaj, defecțiune tehnică sau încălcarea regulilor de siguranță aeriană”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata