Ministrul de Interne cere ca polițiștii cât mai repede să amendeze cetățenii “care au încălcat legislația de 9 mai”

0

Ministrul de Interne Ana Revenco le cere polițiștilor să amendeze cât mai repede cetățenii “care au încălcat legislația de 9 mai”. Într-o postare plasată pe rețelele de socializare, Revenco a scris: “contez pe finalizarea cât mai promptă a etapei de documentare a încălcărilor legislației, care au fost constatate pe parcursul zilei de 9 mai”.

Amintim că deși majoritatea PAS a interzis purtarea și confecționarea panglicii Sfântului Gheorghe pe teritoriul R.Moldova, mai mulți cetățeni au ieșit, de 9 mai, la Marșul Victoriei purtând în piept această panglică. PSRM a anunțat că va acorda suport juridic fiecărui cetățean, care va fi amendat pentru că în ziua de 9 mai a purtat panglica Sfântului Gheorghe.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata