Mirosul de asfalt nou, din ce în ce pe mai multe străzi. Ceban face o retrospectivă a drumurilor reparate și cele care urmează să fie reparate

0

Drumuri reparate în Chișinău, din ce în ce mai multe în ultimii 3 ani. Potrivit primului general Ion Ceban, pe strada Ion Creangă a fost renovată partea carosabilă, dar și toate rețelele subterane, amenajate trotuarele și reparate rondurile de la Piața Unirii Principatelor și Piața Dimitrie Cantemir.

„Deși contractul de execuție prevedea finalizarea proiectului în martie 2022, strada a fost redeschisă pentru circulație mult mai devreme, în septembrie 2021.

Cu investiții enorme a fost reabilitată și str. Albișoara. Pe unele sectoare au fost restabilite integral rețelele subterane, fiind majorată și capacitatea de captare a apelor pluviale. Totodată, aici au fost reparate integral trotuarele și iluminatul stradal, sistemul de dirijare a circulației rutiere și instalate stații noi de așteptare.

Pentru reparația capitală a anumitor străzi a fost inițiată o colaborare cu partenerii externi. Este vorba despre 31 August 1989, Alexandru cel Bun și Tighina, străzi aflate în plin proces de renovare. Acolo se repară carosabilul și trotuarele și vor fi amenajate locuri de parcare. Proiectul, estimat la 11,8 mln euro, este finanțat de Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Banca Europeană de Investiții (BEI) și Fondul Special de Energie Verde al BERD și urmează să fie finalizat în 18 luni. Conform contractului de împrumut, renovarea rețelelor subterane pe străzile respective a fost finanțată de primărie, costul proiectului ridicându-se la 100 mln lei.

Un proiect ambițios, care vizează reparația străzilor capitalei, este însă extinderea bulevardului Mircea cel Bătrân. Acesta va fi prelungit de la strada Ion Dumeniuc până la str. Bucovinei. Respectiv, va fi extinsă linia de troleibuz, dar și sistemul de iluminat stradal. Noua porțiune de bulevard urmează să fie finalizată până la sfârșitul anului 2025. Costul estimativ al lucrărilor este de 200 milioane lei”, scrie edilul.

Și podul din strada Mihai Viteazul este supus unor lucrări de reparații capitale, la fel și străzile Mesager și Industrială, pentru care urmează să fie anunțate licitațiile. Din 2020 până în august 2022, municipalitatea a cheltuit peste 590 milioane lei pentru reparația străzilor. Anul acesta, pentru reabilitarea infrastructurii rutiere municipale, Primăria Chișinău a alocat un buget record – circa 1,3 mlrd lei. Iar Dintre acestea, 420,2 mln lei au fost direcționate la renovarea capitală a străzilor.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata