Mobilizare generală pentru protestul de duminică „O viață nouă” : Lumea moare de foame

0

Mobilizare generală pentru protestul de duminică, 19 iunie, care va avea loc în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău. O amplă campanie de informare, cu genericul „O viață nouă”, se desfășoară, în aceste zile, în întreaga țară. Atât în capitală, cât și în Bălți, dar și în alte orașe, au fost instalate corturi, unde trecătorii sunt îndemnați să vină la manifestație și să-și exprime public nemulțumirea față de creșterea galopantă a prețurilor, dar și față de atitudinea guvernării PAS.

Majoritatea cetățenilor încurajează acțiunea și cred că protestele sunt binevenite, deoarece moldovenilor le-a ajuns deja cuțitul la os.

„Sigur că trebuie să protestăm. Așa nu se mai poate. Prețurile cresc în fiecare zi, iar guvernarea nu face nimic să rezolve situația. Viața în Republica Moldova a devenit insuportabilă”, a declarat un trecător.

Oamenii se plâng atât pe creșterea prețurilor, cât și pe reducerea substanțială a veniturilor populației, de când PAS a preluat puterea.

„Ei se laudă că au majorat pensiile, dar asta este o minciună. În realitate, ele au scăzut, deoarece azi cu 2000 de lei nu poți cumpăra nici jumătate din ceea ce puteai lua în urmă cu un an”, a spus o pensionară.

„Ce face PAS, ce face Maia Sandu?! În toată ziua pleacă peste hotare sau se fotografiază cu străini. Dar lumea moare de foame. Mai bine ar merge la popor să-l întrebe cum îi par „vremurile bune”, a declarat indignată o altă femeie.

Apelul la mobilizare a fost lansat de fostul președinte al țării, Vladimir Voronin, iar la scurt timp, la el s-a alăturat și liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, care a chemat toate forțele, indiferent de preferințele politice, să dea dovadă de atitudine civică și să iasă în stradă.

„Vom ajunge în situația în care oamenii, pur și simplu, nu-și vor putea procura produse și vor ajunge să sufere de foame. Asta e tot ce a adus Moldovei noua putere a PAS, în frunte cu Maia Sandu, în doar un singur an. Vă imaginați ce va fi cu țara noastră, dacă acești incompetenți vor mai rămâne la putere încă trei ani? Nu va mai rămâne nimic, nici măcar oameni. Cineva va muri de foame, iar ceilalți vor fugi. Va rămâne doar pământ pârjolit”, a menționat Ilan Șor în apelul său.

Între timp, la mișcare s-au mai alăturat două formațiuni extraparlamentare. Este vorba despre Partidul „Renaștere” și Partidul „Acasă Construim Europa”. Protestul anunțat va avea loc duminică, 19 iunie, începând cu ora 17:00.
       

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata