Moldoveanul Nicu Știrbet a fost inclus în topul 30 under 30 de revista Forbes România, ediția 2021

0

 Nicu Știrbet este originar din satul Văleni, raionul Cahul. Și-a petrecut anii de facultate în Scoția și Austria, jonglând între un job full‑time și unul part-time pentru a se putea întreține și pentru a strânge bani pe care ulterior  i-a investit în stagii de practică de top. Este licențiat al Universității din Aberdeen din Marea Britanie și al Universității de Economie din Viena. În prezent, lucrează ca analist de supraveghere bancară la Banca Centrală Europeană (BCE) din Frankfurt, facilitând supravegherea celor mai mari bănci din Uniunea Europeană.    

Tânărul a fost inclus în clasamentul 30 under 30 de revista Forbes România în acest an alături de alți 31 tineri din România care au reușit să se remarce. Revista Forbes România i-a dedicat și un articol lui Nicu, în care este descrisă viața și activitatea acestuia.

În 2014, Nicu Știrbeț a fondat Eco-Village Văleni, un complex turistic din zona de Sud a Republicii Moldova, unde a investit fiecare „cent” din bursele sale universitare, iar ulterior din salariu. A reușit să aducă în zonă peste 10 000 de turiști din țări precum Austria, Germania sau Olanda, creând astfel peste zece locuri de muncă în localitate.

Anul acesta, tânărul a inaugurat patru căsuțe ecologice, care au o capacitate de 24 de locuri de cazare. Acestea sunt construite ca odinioară, din stuf, paie sau argilă, pe principiul Muzeului Țăranului Român, fiecare dintre acestea fiind amenajată pentru a spune povestea unei meserii din Lunca Prutului.

Pe plan local, tânărul a lansat proiectul „Soluții SMART pentru comunități SMART” – primul SMART Village din Moldova – alături de Romanian Business Leaders și finanțați de către Fondul Global de Mediu (SGP GEF), cu scopul de a transfera bunele practici din cadrul Alba Iulia Smart City la Văleni.

Totodată, Nicu mai este inițiatorul și președintele Ligii Studenților Originari din Republica Moldova, organizație ce își propune să reprezinte și să conecteze studenții basarabeni din străinătate.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata