NASA a ales o specialistă cu experienţă în explorările solare, care conduce departamentul de heliofizică al agenţiei, pentru a deveni directoarea departamentului ştiinţific al Agenţiei spaţiale americane – prima femeie care va ocupa această funcţie, potrivit unor surse citate de Reuters.
Nicola Fox, fost expert principal al misiunii Parker Solar Probe, care are drept obiectiv studierea Soarelui, va fi numită săptămâna aceasta administrator asociat al NASA în cadrul Directoratului de Misiuni Ştiinţifice, au afirmat cele două surse, care au vorbit sub protecţia anonimatului, înaintea anunţului oficial.
Fox va conduce directoratul ştiinţific, o divizie care dispune de un buget anual de circa 7 miliarde de dolari şi care supervizează o parte dintre cele mai cunoscute programe ale agenţiei, de la roboţi care caută dovezi ale unor potenţiale forme de viaţă care au existat în trecut pe Marte la explorarea galaxiilor îndepărtate cu ajutorul Telescopului spaţial James Webb.
Specialista va superviza un grup de studiu al NASA, format în 2022, pentru a sprijini armata SUA în detectarea şi catalogarea OZN-urilor, aşa numitele Fenomene Aeriene Neidentificate – obiecte misterioase pe care oficialii de la Casa Albă şi Pentagon le consideră ameninţări pentru spaţiul aerian al Statelor Unite.
Fox îi va succede lui Thomas Zurbuchen, un astrofizician elveţiano-american, care a condus departamentul din 2016 şi până la pensionarea sa, în decembrie.
Sandra Connelly, fosta adjunctă a lui Zurbuchen, a asigurat conducerea interimară a departamentului ştiinţific. NASA nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii din partea Reuters.