Principalele obiective ale noului Cadru de Parteneriat cu Țara (CPT) pentru Republica Moldova 2023-2027 și proiectele noi planificate în educație, sănătate, îmbunătățirea serviciilor publice și a infrastructurii au fost discutate în cadrul întrevederii prim-ministrei Natalia Gavrilița cu vicepreşedinta Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală, Anna Bjerde. La ședință a fost prezent și ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi.
În contextul împlinirii a 30 de ani de colaborare cu Banca Mondială, șefa Executivului a mulțumit vicepreşedintei instituției pentru suportul acordat Republicii Moldova, prin finanțarea proiectelor din domenii vitale: infrastructură, apă și sanitație, agricultură, mediu, precum și pentru sprijinul oferit în combaterea pandemiei COVID-19.
„Datorită suportului partenerilor noștri, Republica Moldova a reușit să facă un salt în procesul de dezvoltare și integrare în Uniunea Europeană. În această perioadă marcată de crize, continuăm să implementăm proiecte de modernizare a țării, prioritar în regiuni. Totodată, mizăm pe suportul Băncii Mondiale în depășirea crizelor energetice și economice cu care ne confruntăm dar și în reorentarea rapidă a economiei pentru asigurarea creșterii economice și a numărului de locuri de muncă pe viitor”, a menționat Natalia Gavrilița.
Un alt subiect al discuțiilor a vizat proiecte de consolidare a securității energetice. Prim-ministra a exprimat determinarea Guvernului Republicii Moldova de a seta obiective ambițioase pentru asigurarea neutralitățiii climatice până în anul 2030 și concentrarea investițiilor în diversificarea resurselor energetice regenerabile și implementarea soluțiilor de stocare a energiei. De asemenea, șefa Executivului a subliniat interesul Republicii Moldova în accesarea fondurilor pentru ca Republica Moldova să devină un centru regional de IT și digitalizare, ceea ce va contribui la redresarea economică și o creștere a atractivității investiționale a țării noastre.
Părțile au trecut în revistă principalele obiective ale noului Cadru de Parteneriat cu Țara (CPT) pentru Republica Moldova, bazate pe creșterea gradului de ocupare formală, capital uman îmbunătățit și rezistență sporită la crize și schimbări climatice. Principalele măsuri pentru implementarea documentului vor fi îndreptate spre creșterea competitivității întreprinderilor moldovenești, îmbunătățirea serviciilor educaționale și de sănătate, precum și promovarea investițiilor verzi în infrastructură și agricultură.
Portofoliul curent de asistență financiară al Băncii Mondiale pentru Republica Moldova constituie 1 674,2 milioane de dolari, inclusiv granturi și împrumuturi.