Natalitatea în Moldova continuă să scadă: tot mai puține nașteri și maternități închise

0

Numărul nașterilor în Republica Moldova este în continuă scădere, fenomen care începe să afecteze direct sistemul medical. Potrivit datelor Ministerului Sănătății, în 2025 au fost înregistrate cu aproape 2.000 de nașteri mai puține decât în 2024.

Autoritățile afirmă că declinul natalității determină reorganizarea rețelei de maternități, unele instituții fiind închise din cauza numărului redus de paciente și a costurilor ridicate de întreținere. Un exemplu este maternitatea Spitalului Raional Vulcănești, care și-a sistat activitatea la începutul acestui an, gravidele fiind redirecționate către Cahul.

Directorul instituției, Ana Brînza, susține că decizia a fost luată în contextul scăderii numărului de femei tinere și al îmbătrânirii populației. „Nu are rost să menții o maternitate pentru o naștere pe săptămână. Personalul se descalifică”, a declarat aceasta.

Datele din mai multe raioane confirmă tendința descendentă: la Drochia au fost înregistrate 58 de nașteri anul trecut, la Vulcănești 63, la Cimișlia 120, iar la Râșcani 159. Conducerile spitalelor din aceste regiuni solicită Ministerului Sănătății sistarea activității unor maternități.

Președintele Comisiei de Specialitate în Obstetrică și Ginecologie din cadrul Ministerului Sănătății, Iurie Dondiuc, afirmă că menținerea unor unități cu puține nașteri poate afecta calitatea actului medical. „Este greu de asigurat o asistență medicală de calitate în instituții cu puține nașteri”, a precizat acesta.

Specialiștii pun declinul natalității pe seama două fenomene principale: scăderea ratei fertilității și migrația. În prezent, o femeie din Republica Moldova are în medie 1,2 copii, comparativ cu 2,4–2,5 în trecut. În același timp, multe femei tinere aleg să emigreze.

Experții estimează că tendința de scădere va continua în următorii ani, cu o posibilă stabilizare abia după 2030.

În contrast, cele mai multe nașteri au loc în municipiul Chișinău. La Institutul Mamei și Copilului au fost înregistrate peste 4.200 de nașteri anul trecut, instituția fiind un centru de referință pentru cazurile complicate la nivel național.

În total, în 2025, Agenția Servicii Publice a raportat peste 30.100 de nașteri, cu aproximativ 3.200 mai puține decât în anul precedent. Statisticile arată o ușoară predominanță a nașterilor de băieți față de fete.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata