Partidul Social Democrat (PSD) din România poartă negocieri cu parlamentari pentru a obține voturile necesare învestirii unui guvern minoritar, pe care social-democrații ar urma să îl formeze începând din luna septembrie. Pentru învestirea Executivului sunt necesare cel puțin 233 de voturi în Parlament, relatează Antena 3.ro.
Potrivit sursei citate, PSD încearcă să obțină sprijinul Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR), dar și al unor parlamentari nemulțumiți din Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) și Partidul Național Liberal (PNL).
Social-democrații discută în aceste zile cu deputați și senatori din mai multe formațiuni și grupuri parlamentare pentru a-și asigura o majoritate suficientă pentru învestirea unui Executiv minoritar.
Președintele României, Nicușor Dan, ar intenționa să desemneze un candidat pentru funcția de premier în jurul datei de 1 septembrie. Potrivit informațiilor citate de Antena 3 CNN, pe masa președintelui s-ar afla două variante: social-democratul Sorin Grindeanu și liberalul Alexandru Nazare.
Fostul premier și lider social-democrat Mihai Tudose a declarat că PSD, fiind partidul cu cea mai mare reprezentare în Parlament, ar trebui să propună premierul.
„Să ieșim din zona imaginației sofisticate. Avem un partid care e pe primul loc în Parlament. Președintele să desemneze pe cine propune PSD-ul”, a afirmat Tudose.
PSD își dorește ca schimbarea guvernării să aibă loc odată cu începutul sesiunii parlamentare de toamnă. Potrivit unor surse politice, social-democrații ar conta în prezent pe aproximativ 180 de voturi, același număr pe care l-ar fi avut și guvernul Veștea, respins de Parlament.
La aceste voturi ar urma să se adauge sprijinul UDMR. Liderul formațiunii, Kelemen Hunor, a declarat că își dorește încheierea crizei politice și formarea unui guvern cu puteri depline, însă până în prezent susține în continuare formula PNL-USR-UDMR și candidatura lui Mureșan.
„Nu plec din barcă, stânga sau dreapta, până nu avem o nominalizare”, a declarat Kelemen Hunor.
În paralel, PSD ar fi încheiat acorduri cu două grupuri parlamentare, inclusiv Uniți pentru România (UPR), pentru susținerea unui guvern minoritar. Potrivit informațiilor citate, social-democrații ar putea ajunge astfel la un număr cuprins între 233 și 240 de voturi, suficient pentru învestirea Executivului.
Săptămâna viitoare este programată o întâlnire între președintele Nicușor Dan și liderii fostei coaliții de guvernare. Șeful statului ar urma să anunțe nominalizarea unui premier în jurul datei de 1 septembrie, astfel încât noul Guvern să poată fi învestit la începutul sesiunii parlamentare de toamnă.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!
