Noi sancțiuni americane împotriva Curții Penale Internaționale. Cine este vizat

0

Statele Unite au impus sancțiuni împotriva președintei Curții Penale Internaționale (CPI), Tomoko Akane, și a avocatului principal al instanței, Abdoulaye Seyé.

Măsurile au fost anunțate de secretarul de stat american Marco Rubio, care i-a acuzat pe cei doi că sunt implicați în acțiuni ale CPI privind investigarea, arestarea, detenția sau urmărirea penală a unor reprezentanți ai statelor care nu recunosc autoritatea juridică a tribunalului.

Rubio a declarat că administrația Trump consideră CPI o instituție „coruptă și politizată”, care și-ar depăși atribuțiile și ar încălca suveranitatea statelor. Potrivit oficialului american, una dintre problemele invocate de Washington este competența tribunalului de a urmări penal cetățeni ai unor state care nu sunt parte la Statutul de la Roma, actul fondator al CPI.

Sancțiunile prevăd blocarea eventualelor active deținute de cei doi în Statele Unite și restricționarea accesului acestora la sistemul financiar american. Totodată, autoritățile de la Washington au emis o licență temporară care permite finalizarea tranzacțiilor financiare aflate deja în derulare cu Tomoko Akane până la 17 septembrie.

Administrația Trump a impus anterior sancțiuni și altor reprezentanți ai Curții Penale Internaționale, pe fondul anchetelor privind presupuse crime de război comise de SUA și Israel.

CPI este o instanță internațională permanentă competentă să judece cele mai grave infracțiuni internaționale, inclusiv genocidul, crimele împotriva umanității, crimele de război și crima de agresiune. Statutul de la Roma a fost semnat sau ratificat de 123 de state, printre care Republica Moldova și majoritatea țărilor europene.

Statele Unite au semnat tratatul în timpul administrației Bill Clinton, însă nu l-au ratificat. Rusia, China, India și Israel nu sunt, de asemenea, state parte la Statutul de la Roma.

În ultimii ani, CPI a emis mandate de arestare pentru mai mulți lideri implicați în conflicte internaționale. În 2024, instanța a emis mandate pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu și al fostului ministru israelian al apărării Yoav Gallant, în legătură cu presupuse crime de război și crime împotriva umanității în Fâșia Gaza.

În martie 2023, CPI a emis un mandat de arestare și pe numele președintelui rus Vladimir Putin, fiind acuzat de crime de război legate de deportarea ilegală a copiilor ucraineni din teritoriile ocupate în timpul invaziei ruse.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata