Noii miniștri Dumitru Alaiba și Rodica Iordanov au depus jurământul de învestire în funcție

0

Noii miniștri Dumitru Alaiba și Rodica Iordanov, au depus astăzi jurământul de învestire în fața președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu și a premierului Natalia Gavrilița.

Șeful statului le-a mulțumit foștilor miniștri și le-a urat succes noilor funcționari. „Toată lumea a muncit onest și nu este ușor să-ți asumi instituții aproape nefuncționale. Însă schimbările trebuie făcute la timp: „Omul potrivit la locul potrivit”. Guvernul a trebuit să facă față în ultima perioadă multor provocări fără precedent. Războiul a lovit în bunăstarea oricărui cetățean, a creat greutăți, a pus în pericol securitatea și viitorul țării. Impactul crizei este sever. Noi nu suntem aici doar pentru a stinge incendii ci trebuie să muncim și pentru regenerarea economică a țării. Businessul trebuie să respecte legea dar și el trebuie respectat. Avem mare nevoie de investiții străine și există interes pentru țara noastră, dar e nevoie de eforturi serioase de promovare a țării”, a declarat Sandu.

Totodată, șefa statului a menționat că așteaptă acțiuni curajoase și progres din partea miniștrilor.

Și șeful Executivului i-a felicitat pe noii miniștri pentru curaj și le-a urat o activitate productivă. „Domnule Alaiba, vreau sa vă felicit pentru curaj, pentru că știind situația economică sunteți gata sa gestionați, dar și să faceți transformări, de reglementare, ca să reducem costul afacerilor, dificultățile dintre agentul economic și stat. Trebuie să aveți o comunicare deschisă cu mediul de afaceri, dacă o veți avea sunt sigură că veți preveni multe situații. Doamnă Iordanov, am lucrat cu dumneavoastră, știu că cunoașteți situația în sector și prioritățile”, a opinat Gavrilița.

Dumitru Alaiba este deputat, iar în perioada 2009-2013 a activat în cadrul Guvernului Filat. Ulterior, timp de trei ani, a condus Consiliul Economic pe lângă prim-ministrul R. Moldova. Acesta a fost desemnat pentru funcția de ministru al Economiei miercuri în ședința Guvernului, după demisia lui Sergiu Gaibu.

La Ministerul Mediului, ministrul Iuliana Cantaragiu a demisionat la 8 septembrie curent. Iordanov a deținut din 23 august 2021 funcția de secretară de stat a Ministerului Mediului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata