Noua guvernare va revizui decizia cu privire la micșorarea vârstei de pensionare

0 28

Guvernul Gavrilița ar putea anula legea privind micșorarea vârstei de pensionare, adoptată de Parlamentul trecut la inițiativa PSRM.  Premierul Natalia Gavrilița a declarat, la un post de televiziune, că decizia necesită a fi revăzută. 

Potrivit premierului, în prezent la peste 800 de mii de angajați revin aproape 700 de mii de pensionari, iar aplicarea acestei legi va micșora raportul dintre un pensionar și un angajat, ceea ce va duce și la diminuarea contribuțiilor personale în fondul asigurărilor sociale de stat.   

Șeful Guvernului a mai declarat în cadrul aceleiași emisiuni că actuala guvernare se gândește la o nouă reformă în sistemul public de pensii. Potrivit conceptului, vârsta de pensionare ar putea fi anulată, iar mărimea pensiei va fi stabilită în funcție de stagiul de cotizare. 

În decembrie 2020, Parlamentul a votat inițiativa legislativă propusă de PSRM care prevede vârsta de pensionare pentru femei de 57 de ani și de 62 de ani pentru bărbați. Femeile care au născut și au educat cinci și mai mulți copii, vor ieși la pensie la 54 ani. Legea urmează să intre în vigoare din 01 ianuarie 2022. 

În anul 2016, Guvernului Pavel Filip a decis majorarea etapizată a vârstei de pensionare până la 63 de ani atât pentru femei, cât și pentru bărbați.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata