Noul ministru de Externe al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, David Cameron, s-a aflat în seara zilei de ieri într-o vizită în țara noastră. În cadrul acesteia, oficialul a avut o întrevedere cu șeful statului Maia Sandu și vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene.
Președintele țării Maia Sandu și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul acordat de Regatul Unit Ucrainei, crucial pentru securitatea Moldovei și pentru stabilitatea și prosperitatea Europei. „Am discutat despre securitatea Mării Negre, cooperarea bilaterală și poziția noastră unită împotriva corupției”, a scris Maia Sandu pe o rețea de socializare.
La rândul său, vicepremierul Nicu Popescu a subliniat că a discutat cu oficialul de la Londra despre interesul comun pentru consolidarea relațiilor strategice dintre Moldova și Marea Britanie, în beneficiul diasporei noastre. „Am avut plăcerea să îl salut la Chișinău pe noul ministru de Externe al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, David Cameron, care se află în tranzit în țara noastră. Am abordat subiecte precum semnarea acordurilor pentru conversia reciprocă a permiselor și reducerea tarifelor la roaming, inițiative ce vor aduce avantaje semnificative pentru comunitatea noastră din Regat. Consolidarea relației cu Marea Britanie reprezintă un element esențial în întărirea rezilienței și securității țării noastre”, a afirmat Nicu Popescu.
De asemenea, vicepremierul a remarcat „importanța intensificării colaborării în eforturile de combatere a corupției și aducerea în fața justiției a celor responsabili pentru prejudicierea statului și a cetățenilor”.
Aceasta este prima vizită efectuată de David Cameron în Republica Moldova.