Numărul salariaților din sectorul HoReCa s-a redus în ultimii doi ani cu peste 40 la sută

0

Numărul salariaților din sectorul HoReCa s-a redus în ultimii doi ani cu peste 40 la sută, iar 17 întreprinderi din domeniu au fost nevoite sisteze activitatea. Informația a fost prezentată de președintele Federației Sindicale a Lucrătorilor din Comerț, Alimentația Publică, Cooperația de Consum, Servicii, Restaurante și Hoteluri din Republica Moldova “SindLUCAS”, Valentina Chiriac, la cel de-al V-lea Congres al Federației, care s-a desfășurat, miercuri, 4 mai, la Chișinău.
Potrivit lui Chiriac, HoReCa a fost unul din cele mai afectate sectoare ale economiei, deoarece timp îndelungat întreprinderile au fost nevoite să-și sisteze activitatea din cauza pandemiei, suportând costuri impunătoare. În perioada pandemiei, Federația a depus eforturi pentru a identifica soluții împreună cu partenerii sociali pentru a susține salariații din sector.
”A fost o perioadă foarte grea. În anii 2020 – 2022, un timp îndelungat întreprinderile au avut o reducere majoră a activității. 17 întreprinderi au fost nevoite să-și sisteze activitatea, alte întreprinderi au redus activitatea zilnică și și-au redus din personal. Numărul salariaților din sector s-a redus cu peste 40 la sută”, a precizat Chiriac.
Federația “SindLUCAS” întrunește peste 3 mii de membri de sindicat, asociați în 45 organizații sindicale primare, și este membră a Uniunii Internaționale a Lucrătorilor din Industria Alimentară, Agricultură, Hoteluri, Restaurante, Catering, Industria Tutunului și Industriile Conexe (IUF).

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata