O nouă lege pentru protecția animalelor de companie a fost adoptată

0

O nouă lege care prevede reguli mai clare pentru combaterea cruzimii față de animale, prevenirea abandonului și gestionarea eficientă a animalelor fără stăpân a fost adoptată în a doua lectură de Parlament.

Despre aceasta a anunțat deputata PAS Iulia Dascălu, care a menționat că implementării acestei legi va contribui la oprirea abuzurilor asupra animalelor și alinierea țării noastre la standardele europene, transmite democracy.md cu referire la agora.md.

„Timp de peste 30 de ani, R. Moldova nu a avut o lege-cadru privind protecția animalelor, ci doar sancțiuni disparate care nu puteau soluționa problema în ansamblu. Acest proiect, elaborat de la zero, reprezintă un început esențial pentru a reglementa acest sector și a opri abandonul și cruzimea față de ființele necuvântătoare. Este o lege așteptată de întreaga societate, care ne va permite să gestionăm problema animalelor fără stăpân în mod uman și eficient”, a precizat Iulia Dascălu, deputată PAS.

Așadar, în R. Moldova va fi creat un sistem informațional de stat pentru înregistrarea obligatorie a animalelor de companie și a deținătorilor acestora, implementarea unui Program Național pentru gestionarea animalelor fără stăpân (inclusiv captare, sterilizare, vaccinare și microcipare), precum și crearea a trei centre regionale pentru întreținerea temporară a animalelor abandonate sau pierdute.

Totodată, în lege au fost delimitate atribuțiile mai multor autorități: Ministerul Agriculturii va elabora politicile în domeniu, ANSA va monitoriza sănătatea și bunăstarea animalelor, iar Ministerul Afacerilor Interne va fi responsabil de prevenirea și sancționarea cazurilor de cruzime.

Legea urmează să intre în vigoare la 24 de luni de la publicarea în Monitorul Oficial, perioadă necesară pentru elaborarea normelor secundare și alocarea fondurilor estimate la circa 30 de milioane de lei. De asemenea, potrivit deputatei Iulia Dascălu, adoptarea acestei legi creează condițiile pentru atragerea de finanțări europene destinate modernizării adăposturilor pentru animale.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata