Opinie // Descreșterea PAS în sondaje era una previzibilă

0

Tot mai des apar cercetări ce indică o scădere bruscă a ratingului PAS în sondaje, partid care la ultimele alegeri parlamentare a obținut un rezultat fenomenal pentru un partid de dreapta.

În doar șase luni, Partidul Acțiune și Solidaritate, de la un partid ce a obținut putere totală cu 53% din sufragii, a ajuns la un rating de 23%, cedând primul loc Blocului Socialiștilor și Comuniștilor care ar obține 25% – conform ultimului sondaj.

Și asta nu doar din cauza crizei energetice mondiale, pandemiei, incapacității guvernării de a controla creșterea zilnică a prețurilor și lipsei de comunicare și cadrelor. Partidul de putere a comis mai multe greșeli, care au avut un impact negativ asupra credibilității oamenilor față de guvernare.

Primul semnal a fost procentul scăzut de participare la turul doi al alegerilor locale din municipiul Bălți, fapt ce a demonstrat nu doar alegeri eșuate din partea guvernării, dar și neîncrederea totală în mecanismele democratice și lipsa respectării principiilor de bază a unui stat democratic din partea guvernării. Puterea a dat clar de înțeles că va schimba regulile chiar în timpul jocului pentru a menține puterea, chiar dacă acest lucru este interzis de societatea mondială. Comisia de la Veneția, brusc, de la arma principală contra Socialiștilor, a devenit pentru PAS un organ consultativ și inutil.

Și ca să menții puterea totală în astfel de condiții de criză sunt necesare acțiuni dure și nepopulare. Problema puterii de la Chișinău este însă în goana de a implementa strategii dure în toate segmentele, iar apoi nu reușește să le controleze și comite greșeală peste greșeală.

La capitolul încrederii pierde nu doar Partidul PAS dar și liderul neoficial Maia Sandu.

Politicianul cu cea mai mare încredere, pe plan național, devine primarul Capitalei, Ion Ceban, urmat de liderul neoficial al socialiștilor, Igor Dodon și doar pe locul trei se regăsește Președintele R.Moldova, Maia Sandu.

Ion Ceban este practic cel mai activ politician în ultima perioadă. Reușește să activeze nu doar în calitate de primar, dar și ca politician. Marele merit al succesului primarului aparține partidului de guvernământ.

Anume PAS îl ajută pe primar să se poziționeze ca politicianul cu cea mai mare încredere și cel mai activ. Săptămânal, prim-ministrul sau viceprim-ministrul abordează subiectul primarului. Numele acestuia este pronunțat de deputații PAS la ședințele Parlamentului, iar Președintele țării dă replici la declarațiile edilului.

PAS a făcut tot posibilul ca politicianul numărul unul să devină Ion Ceban, cel care a propus crearea noii formațiuni politice de centru dreapta.

Incapacitatea partidului de Guvernare de a naviga rapid în situații de criză fac ca problemele principale ale societății să fie ignorate. Rezolvarea problemelor de genul: 1. majorarea prețurilor – 78% de populație este afectată, salarii și pensii mici – 61%, șomajul – 29%, sărăcia – 27% sunt înlocuite cu imitarea luptei împotriva corupției.

În aceste condiții PAS va pierde toate alegerile ce vor urma în următorii trei ani. Contra partidului de guvernare vor lupta toate formațiunile începând de la unioniști și partidele de dreapta, finisând cu partidele de stânga. Deja putem presupune că nemulțumirea publică atinge o masă critică, fapt ce va stârni în timpul apropiat proteste și o perioadă preelectorală aprinsă. Iar asta va avea un efect negativ atât asupra PAS, cât și asupra guvernării și stabilității țării.

Având o putere totală proeuropeană, Moldova rămâne o zonă de risc pentru investitorii străini, iar investițiile interne preferă să treacă cu activitatea în alte țări. Același lucru s-a întâmplat și în Ucraina, când lupta cu corupția s-a dovedit a fi preluarea puterii totale asupra tuturor proceselor în stat, dar nici acest lucru nu a salvat partidul lui Zelenski de un fiasco la alegerile locale.

Iar paradoxul politicii moldovenești este că încrederea în Ilan Șor, persoană implicată în furtul miliardului și care a fugit de justiție, este mai mare decât în prim-ministrul R.Moldova – reprezentatul partidului care a obținut la ultimele alegeri 53%. Încrederea în Ilan Șor este chiar mai mare decât în președintele PAS și președintelui Parlamentului. Unica susținere a ratingului PAS rămâne o singură doamnă, Maia Sandu, care în aceste condiții va ceda președinția la următoarele alegeri, dacă nu va schimba strategia și abordarea problemelor principale.

Altă soluție ar fi stat autoritar, lichidarea tuturor concurenților începând de la unioniști, Andrei Năstase, finisând cu Mark Tkaciuc, Vlad Batrîncea, Vladimir Voronin, Ion Ceban, Igor Dodon etc,. Arestări masive, presiuni fiscale, scoaterea armatei în stradă în timpul protestelor, introducerea permanentă a stării de urgență, război. Însă ce scenariu va avea Republica Moldova pe viitor – rămâne de văzut.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata