Organizatorul și conducătorul organizației criminale pe cazul numit generic „Laundromat” pus sub acuzare

0

La 11 aprilie 2022, Procuratura Anticorupție, a emis ordonanța de punere sub învinuire a organizatorului și conducătorului organizației criminale în cauza penală numită generic „Laundromat”.

Acesta este învinuit pentru faptul, că în perioada anilor 2010-2014, a constituit și a condus o organizație criminală, formată din mai multe grupuri criminale organizate, care acționau pe teritoriul Republicii Moldova, Ucrainei, Federației Ruse, dar și a altor state, în scopul spălării banilor, prin intermediul unei instituții financiare din Republica Moldova, controlată de către conducătorul grupului criminal organizat, instituțiilor bancare din Federația Rusă, Republica Letonia, controlate și gestionate direct, cât și indirect, de către membrii grupului criminal organizat, inclusiv cetățeni ai Federației Ruse și prin intermediul unei instituții financiare din Republica Letonia.

Pentru a ascunde caracterul ilegal al acțiunilor, făptuitorii au implementat o schemă infracțională prin care, sub pretextul executării ordonanțelor judecătorești ilegale, adoptate de către judecătorii instanțelor din Republica Moldova (la baza cărora au stat contracte și litigii civile fictive), au spălat în total suma de 22 013 152 654,62 USD (dolari SUA), transferând inițial acești bani de pe conturile corespondente LORO ale băncilor din Federația Rusă, deschise în prealabil în băncile din Republica Moldova, pe conturile executorilor judecătorești, iar ulterior banii au fost convertiți și transferați pe conturile companiilor nerezidente, deschise în băncile din Republica Moldova și Republica Letonia, conturi gestionate de către organizatorul grupului criminal organizat.La 14 aprilie 2022, procurorii anticorupție au dispus inițierea investigațiilor în vederea căutării învinuitului, care în prezent se ascunde de organul de urmărire penală.

Concomitent, procurorii au solicitat instanței de judecată aplicarea arestului preventiv în privința acestuia.La 18 aprilie 2022, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au admis demersul procurorilor anticorupție și au dispus aplicarea arestului preventiv, în privința conducătorului organizației criminale.În continuare se efectuează acțiuni de urmărire penală, în vederea administrării probatoriului necesar pentru cercetarea completă, obiectivă și sub toate aspectele a circumstanțelor cazului.Concomitent, se întreprind acțiunile necesare pentru urmărirea și indisponibilizarea bunurilor infracționale și atragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate în comiterea infracțiunilor incriminate.

Despre acțiunile întreprinse și soluția adoptată pe caz, Procuratura Anticorupție va informa opinia publică, revenind cu informații suplimentare.Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atât timp, cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata