Până la 6000 lei vom plăti în această iarnă pentru încălzirea unui apartament cu 3 camere, scrie TIMPUL

0

Exporturile de gaze naturale ale Gazprom, monopolul de stat al Rusiei, către Europa continentală, au scăzut cu aproximativ o cincime în 2021, la niveluri pre-pandemice, în ciuda unei reveniri accentuate a cererii și a unor stocuri reduse. Dezechilibrul a contribuit la creșterea prețurilor gazelor din Europa la cele mai înalte niveluri din ultimii 13 ani.  

Iarna care vine ar putea da moldovenilor o lecție dureroasă cu privire la cât de vitale au devenit gazele naturale pentru economie. Potrivit Bloomberg, preturile inaccesibile ar putea limita cheltuielile de consum ale gospodăriilor, eroda salariile lor prin inflație, obligând guvernatorii băncilor centrale să ia unele decizii dificile de politică monetară.
Foto: Natural gas prices from Europe to Asia have surged amid supply crunch
Odată cu venirea frigului, fiecare moldovean începe să se gândească la costurile pe care va trebuie să le suporte pentru încălzirea unui apartament sau a unei locuințe. Directorul ANRE Ștfen Creangă anunța că : „Pentru luna august Moldova Gaz a important gazele la preț de 440 de dolari pentru mia de metri cubi, iar pentru septembrie, prețul este de 550 de dolari. La începutul anului era 127 de dolari.”

Mai jos vom face un calcul aproximativ al prețurile lunar pentru încălzirea unui apartament cu 2-3 camere cu o suprafață utilă de 70 m2, cu o central de apartament. Majoritatea centralelor termice pe gaz prezintă o putere termică de 24 kW. Pentru a încălzi o astfel de suprafață, la o temperaturi interioara de 20 – 22 grade, o centrală performantă necesită un consum mediu 2,6 m3/h, iar o centrală mai simplă până la 3,1 m3/h. Trebuie să menționăm că asupra consumului influențează mai mulți factori, de la izolarea termică a apartamentului, pană la calitatea calorică a gazelor (care in Moldova nu este calculat). În condițiile Republicii Moldova, am putea vorbi de un consum necesar mediu de aproximativ 3.0 m3/h

Astfel pentru încălzirea unui apartament cu trei camere pe timp de iarnă, in funcție de tipul centralei, unde locuiesc 2 persoane este necesară un consul mediu 400- 600 m3/h. astfel, la prețul din luna septembrie de 550$/1000 m3 moldovenii vor trebui să scoată din buzunar între 220$ -330$ lunar (3900-5900 Lei). Potrivit diferitor estimări, prețuire in lunile viitoare pot cetește până la 900$ m3. In asemenea caz, costurile de întreținere a unui apartament ar putea depăși o medie de 10000 Lei lunar.

Guvernarea PAS și politica struțului în chestiunea prețului la gaze. Gazprom va decide de unul singur prețul la gaze pentru moldoveni.

În ultimele două săptămâni opinia publică, este deliberat intoxicată cu subiect surogat despre afacerile amoroase ale jurnalistelor de lux de la televiziunile moldovenești, astfel fiind trecută cu vederea una dintre cele mai halucinante declarații ale săptămânii, pe care a făcut-o Președinta Maia Sandu: răspunzând la întrebări jurnalistei Mariana Rață în cadrul unei apariții mediatice, aceasta a declarat senin, că „negocierea unui nou acord de achiziții de gaze naturale e treaba MoldovaGaz”, sugerând totodată că nici ea, nici executivul nu au de gând să intervină în aceste tratative.

Un alt fruntaș PAS, Andrei Spînu a venit cu o declarație și mai confuză decât Președinta Sandu: „Livrarea de gaze nu trebuie să fie un subiect politic, trebuie să fie un subiect de interes național, un subiect bazat pe relații comerciale între două companii, pe de o parte, MoldovaGaz și, de cealaltă parte, Gazprom. Este responsabilitatea MoldovaGaz să negocieze contractul.” Din moment ce acesta este un subiect de interes național, întrebare logică pentru domnul Spînu ar fi: de ce nu se implică guvernul în gestionarea cestui subiect? În realitate, actuala guvernare, este preocupată mai mult de eventualele prejudicii de imagine pe care le-ar putea avea de cât de prețul pe care moldovenii îl vor scoate din buzunar pentru politica struțului la care a decis să recurgă guvernul.

Recursul la așa numitele „negocieri” dintre MoldovaGaz și Gazprom, în cel mai bun caz sunt o glumă de prost gust, dacă nu o manipulare cinică a opiniei publice. MoldovaGaz se află în proprietatea Gazprom, asfel Gazprom va fi acel care va fixa prețul pentru moldoveni, iar negocierea contractului pentru achiziția de gaze naturale de facto a fost lăsat de guvernare la discreția Rusie. Spre deosebirea de politica struțului la care a recurs PAS, Parlamentul României in unanimitate (339 de voturi „pentru” şi doar o singura abţinere) a decis înfiinţarea unei comisii parlamentare ce se va ocupa de problema creșterii preţurilor gazele naturale şi energiei electrice.

Dionis Cenuşă: MoldovaGaz nu trebuie lăsată să negocieze de sine stătător preţul la gazele naturale cu Gazprom, aşa cum au propus preşedintele Maia Sandu şi Guvernul de la Chişinău

Expertul politic Dionis Cenuşă consideră că „Negocierea contractului pentru achiziţia de gaze naturale este alt subiect urgent pe care însă guvernarea l-a lăsat la dispoziţia părţii ruse (indirect). Contractul pentru livrarea de gaze ruseşti expiră la finele acestei luni. Amintesc că Moldova depinde în proporţie de 99.9% de importurile de gaze ruseşti, iar din aceste gaze se produce electricitate (în regiunea transnitreană) care acoperă sub 80% din electricitatea achiziţionată pentru consumul naţional (dacă nu cumpărăm din Ucraina)”, a scris Dionis Cenuşa pe Facebook.

Expertul a menţionat că „Moldova nu are depozite proprii şi nici nu a solicitat capacităţi în depozitele de gaze din Ucraina. Deocamdată, gazul rusesc nu are alternativă, iar preţul pentru acesta a depăşit 840 dolari pentru mia de m3. Autorităţile ruse au spus clar că un preţ mai mic la gazul rusesc poate fi obţinut doar prin semnarea unor contracte directe cu Gazprom (aflat pe poziţii monopoliste), care presupun un preţ la gaz ce este cuplat la cel pentru petrol (mai ieftin). Din acest considerent, MoldovaGaz (controlată de Gazprom) nu trebuie lăsată să negocieze singură contractul cu Gazpromul (adică tot cu sine). Însă nici guvernul (Ministerul Economiei) şi nici Preşedintele nu arată niciun interes pentru aceste negocieri”, a afirmat Cenuşa.

El a subliniat că „vorbim despre securitatea naţională a ţării, iar una din principalele instituţii responsabile de acest domeniu conform Constituţiei (Preşedinţia) demonstrează o poziţie pasivă”.

„Chiar dacă este un domeniu al relaţiilor private dintre MoldovaGaz şi Gazprom, orice rezultat convenit de aceste companii (contact) poate avea impact negativ asupra securităţii energetice a ţării pe termen scurt şi mediu. Chiar dacă ţine de polici sectoriale (accesul la apă şi livrarea de gaze), problemele care trebuie soluţionate cu Ucraina şi Rusia vizează politica externă (contactele diplomatice, etc.) şi prevenirea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale. De diplomaţie şi securitate se face responsabil guvernul şi oficiul preşedintelui, care sunt obligaţi să demonstreze, în mod transparent, că întreprind măsuri concrete”, a declarat analistul politic.

Potrivit lui, este insuficient şi extrem de riscant să se mizeze doar pe UE şi Comunitatea Energetică (problema apei din Nistru) sau pe MoldovaGaz (prelungirea contractului pentru achiziţia de gaze naturale).

„O criză concomitentă a apei şi a gazelor este un scenariu negativ cu probabilitate mică, dar pentru a rămâne aşa este nevoie de o politică externă la fel de pro-activă pe dimensiunea estică, precum cea în raport cu UE şi statele membre”, a mai adăugat Cenuşa.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata