Parlamentul a votat pentru simplificarea procedurilor de examinare a cauzelor penale

0

Proiectul de lege, care prevede revizuirea legislației pentru simplificarea procedurilor de examinare a cauzelor penale a fost votat, în a doua lectură, de 61 de deputați.

Inițiativa legislativă a fost elaborată de Ministerul Justiției și are drept scop eficientizarea procedurilor judiciare prevăzute în Planul de acțiuni pentru implementarea Strategiei privind asigurarea independenței și integrității sectorului justiției pentru anii 2022-2025.

Conform PROIECTULUI, sunt prevăzute trei proceduri simplificate menite să eficientizeze procesul penal, precum acordul de recunoaștere a vinovăției, acordul judiciar în interesul public și judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Astfel, în cazul încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, persoana învinuită ar putea beneficia de o reducere cu o treime din limitele de pedeapsă, dacă instanța acceptă acordul.

Judecarea pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală poate avea loc doar dacă inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele indicate în rechizitoriu, inculpatul solicită administrarea de probe noi sau dacă din probele administrate în faza de urmărire penală rezultă suficiente date cu privire la vinovăția inculpatului. În acest caz, limitele pedepsei se vor reduce cu ¼.

Cu referire la acordul judiciar de interes public, acesta va fi aplicabil doar persoanelor juridice pentru comiterea infracțiunilor, precum evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor, spălarea banilor, corupere activă, traficul de influență, darea de mită.

În opinia autorilor, implementarea proiectului de lege va degreva instanțele de judecată de volumul mare de cauze, precum și va spori operativitatea instrumentării acestora. De asemenea, va fi evitată tergiversarea examinării cauzelor penale, expirarea termenului de prescripție sau de restituire a prejudiciului cauzat și va fi asigurată recuperarea mai rapidă a prejudiciilor cauzate prin infracțiuni și încasări la bugetul de stat.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata