Partidul Nostru cere transformarea Moldovei în republică prezidențială

0

Majoritatea cetățenilor Republicii Moldova își doresc o republică prezidențială. Actualul sistem parlamentar presupune o împărțire a responsabilității între mai multe instituții, iar acest lucru duce la situații în care nimeni nu își asumă deplin răspunderea. Declarația a fost făcută de către deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, membru al Comisiei juridice, pentru numiri și imunități.

„Trebuie să fie o singură persoană responsabilă pentru tot, fiindcă acum, când sunt mai mulți responsabili, nimeni nu-și asumă răspunderea. Și atunci încep șiretlicurile: ba desemnează un prim-ministru care nu este membru de partid și „nu este al nostru”, iar „noi ne disociem de el”. Am anunțat și mai repet încă o dată: echipa Partidului Nostru lucrează deja la un proiect de modificare a Constituției pentru ca Republica Moldova să fie o republică prezidențială”, a declarat Berlinschii la Ziua.md.  

Parlamentarul a pus în discuție și decizia majorității parlamentare din 2021 de a nu modifica forma de guvernământ, în pofida faptului că Partidul Acțiunii și Solidarității deținea atunci 63 de mandate.

„Dacă totuși s-a dorit ca șeful statului să aibă o asemenea pondere, de ce în anul 2021, atunci când Partidul Acțiunii și Solidaritatea a venit la putere cu aproape majoritate, vorbim de 63 de mandate, nu au modificat Constituția și să spună că, băi, noi vrem o Republică Prezidențială?”

Deputatul a încheiat prin a sublinia că eventualele schimbări ale atribuțiilor șefului statului trebuie să fie însoțite de respectarea principiului egalității în fața legii:

„Toți trebuie să fie egali în fața legii și legea trebuie să fie egală pentru toți, indiferent de statut, poziții, funcție, sau alte privilegii care sunt.”

Amintim că Fracțiunea parlamentară „Partidul Nostru” lucrează la un proiect de modificare a Constituției prin care Republica Moldova ar urma să treacă la o republică prezidențială. Formațiunea politică argumentează prin faptul că statul are nevoie de o delimitare clară a responsabilității la cel mai înalt nivel.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata