Pedeapsă de 8 ani și 10 luni de închisoare pentru șoferul care urmare a accidentului din satul Ghidighici a provocat decesul a două persoane

0

La 31 octombrie 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, pe o cauza penală remisă în judecată de către Procuratura municipiului Chișinău. 

Astfel, potrivit sentinței, inculpatul a fost recunoscut vinovat de încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudenţă decesul a două persoane, săvârșită în stare de ebrietate (art.264 alin.(6) din Codul penal), stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 8 ani și 10 luni, cu executare în penitenciar de tip deschis.

Reamintim că procurorii au înaintat acuzarea pe faptul că, învinuitul, la 09 iunie 2023, aproximativ la orele 22:20, conducând mijlocul de transport în stare de ebrietate alcoolică, deplasându-se cu depășirea limitei de viteză pe str.Victoriei din s.Ghidichici, mun.Chișinău, nu a manifestat prudența sporită la trafic, nu a ţinut cont de totalitatea factorilor ce caracterizează condiţiile rutiere, ignorând prevederile Regulamentului circulației rutiere, iar drept urmare s-a ciocnit cu un alt mijloc de transport în care se afla șoferul și 3 pasageri.

Doi pasageri, printre care o femeie de 30 de ani și copilul ei de 7 luni au decedat la fața locului, iar al treilea pasager, care s-a dovedit a fi un copil de 4 ani a suferit leziuni, care potrivit raportului de expertiză medico-legală se califică drept vătămări corporale medii.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata