Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a felicitat bibliotecarii cu ocazia Zilei lor profesionale, evidențiind rolul acestora în promovarea lecturii și educației în comunitate.
Edilul a mulțumit angajaților din domeniu pentru activitatea zilnică și pentru contribuția la apropierea cărții de cititori, subliniind că biblioteca reprezintă mai mult decât un spațiu de lectură, fiind „un loc cu suflet”, unde oamenii învață, descoperă și se inspiră.
Ceban a prezentat și datele de activitate ale Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” pentru anul 2025, menționând peste 123.000 de utilizatori activi, mai mult de un milion de vizite, circa 18.000 de evenimente organizate, aproximativ 190 de programe și 71 de proiecte comunitare, naționale și internaționale.
Potrivit acestuia, la evenimentul dedicat bibliotecarilor au participat aproximativ 350 de specialiști din rețeaua „B.P. Hasdeu” și din instituțiile de învățământ, iar în total, în Chișinău activează peste 300 de bibliotecari în cadrul rețelei municipale, alături de colegii din școli.
Primarul a transmis și un mesaj de apreciere pentru personalul din domeniu, îndemnându-i să continue activitatea cu aceeași dăruire și implicare.
Totodată, Ion Ceban a menționat că Primăria Chișinău va continua investițiile în modernizarea bibliotecilor și transformarea acestora în centre culturale contemporane, adaptate nevoilor actuale ale comunității.
În ultimii ani, autoritățile municipale au investit zeci de milioane de lei în acest sector, inclusiv în reabilitarea completă a Bibliotecii „Mihail Lomonosov”.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!
