Peste jumătate de milion de traversări la frontieră în ultima săptămână

0

Jumătate de milion de persoane au traversat hotarele Moldovei în prima săptămână a lunii iulie. Poliția de Frontieră a menționat că atestă o intensificare a traficului în plin sezon estival în legătură cu faptul că tot mai mulți cetățeni pleacă peste hotare la odihnă, la muncă sezonieră, iar cetățenii din diasporă revin în țară.

În total, 536.626 de traversări au fost înregistrate oficial în prima săptămână din iulie. Aeroportul Internațional Chișinău a fost cel mai solicitat punct de trecere, cu aproximativ 160.000 de traversări în doar șapte zile. Pentru a evita întârzierile, administrația aerogării îndeamnă pasagerii să vină la Aeroport cu cel puțin trei ore înainte de zborul planificat.

Un alt punct intens circulat a fost Leușeni, cu peste 68.000 de traversări. Prin Sculeni au trecut aproximativ 51.000 de persoane. Trafic aglomerat s-a mai înregistrat la punctele Palanca, Giurgiulești, Cahul și Otaci.

În contextul aglomerației caracteristice sezonului estival, Poliția de Frontieră recomandă utilizarea unor puncte alternative de trecere. Astfel, pentru evitarea formării cozilor la Leușeni-Albița pot fi folosite punctele Leova-Bumbăta (cu program între orele 08:00 și 20:00) sau Cahul-Oancea. În loc de Sculeni, opțiunile recomandate sunt Costești-Stânca sau Lipcani-Rădăuți, iar alternativă pentru Palanca este punctul Tudora-Starokazacie.

Autoritățile le recomandă călătorilor să se informeze din timp despre condițiile de călătorie și eventualele restricții, să verifice situația în timp real la hotare pe site-ul oficial al Poliției de Frontieră sau pe aplicația mobilă „Trafic online”.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata