Poliția britanică începe o investigație asupra petrecerilor lui Boris Johnson

0

Poliția britanică a anunțat că va începe o investigație asupra petrecerilor de la Downing Street Nr. 10, ale prim-ministrului Boris Johnson, relatează BBC și Reuters.

Petrecerile ar fi avut loc anul trecut, în perioada în care reuniuni și adunări cu atât de multe persoane în spații închise erau interzise din cauza pandemiei de coronavirus, transmite democracy.md cu referire la Digi24.ro.

Comisara Cressida Dick a anunțat că poliția va investiga „posibile încălcări ale regulilor pentru prevenirea răspândirii COVID-19” la Downing Street sau Whitehall, din ultimii doi ani. 

Ea a precizat că poliția va cerceta „fără teamă și fără favoritisme” și că va face cunoscut publicului orice evoluție semnificativă din investigația sa.

Anunțul vine după ce au apărut noi acuzații în spațiul public britanic cu privire la o petrecere organizată pentru a sărbători ziua de naștere a premierului în iunie 2020.

Downing Street a recunoscut deja că personalul său s-a adunat în clădire pentru a sărbători ziua de naștere a lui Boris Johnson în perioada în care reuniunile la interior erau interzise.

„Nimeni nu m-a avertizat că ar fi împotriva regulilor”, a declarat premierul, adăugând: „Mi-aș fi amintit lucrul ăsta”.

Aceasta se adaugă unei lungi liste de presupuse încălcări ale legilor la reședința prim-ministrului britanic, printre care s-a numărat inclusiv o petrecere cu alcool la care Johnson a recunoscut că a participat.

Boris Johnson se luptă, astfel, pentru supraviețuirea sa politică după aceste noi acuzații și după ce o parte a partidului său a început să se distanțeze de el și să-i ceară demisia.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata