Președinta Maia Sandu a discutat despre aderarea Moldovei la Uniunea Europeană cu ambasadorii Franței și Germaniei

0

Șefa statului s-a întâlnit, astăzi, cu Graham Paul, ambasadorul Franței și cu Margret Uebber, ambasadoarea Germaniei, ambii acreditați la Chișinău, cu prilejul aniversării Tratatului de la Elysée. Documentul a pus bazele parteneriatului franco-german și e considerat forța motrice pentru formarea și dezvoltarea Uniunii Europene după al doilea război mondial.  

Președinta Maia Sandu și-a manifestat recunoștința pentru susținerea Franței și a Germaniei în parcursul european al țării noastre, pentru crearea împreună cu România a Platformei de Sprijin pentru Moldova, precum și pentru cooperarea în domeniul apărării.

Totodată, șefa statului și-a reafirmat angajamentul față de continuarea reformelor pentru consolidarea statului de drept, asigurarea securității statului și asigurarea bunăstării tuturor cetățenilor Republicii Moldova, astfel încât, țara noastră să se alinieze la standardele europene și să obțină statutul de membru al comunității europene în cel mai scurt timp.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata