Șefa statului a avut ieri o întrevedere, la Chișinău, cu Președinta Bundestagului Republicii Federale Germania, Bärbel Bas. Aceasta este a doua vizită a unui președinte al Bundestagului în Moldova de la stabilirea relațiilor diplomatice între țările noastre.
În cadrul întrevederii, Președinta Maia Sandu a declarat că Germania este un partener important și fidel al Republicii Moldova. „Investițiile germane asigură locuri de muncă pentru mii de moldoveni. Germania finanțează proiecte de asigurare cu apă și canalizare în mai multe localități din țară, și proiecte de sprijin pentru întreprinderile mici și mijlocii. În această iarnă, Germania a contribuit cu 40 milioane de必利勁 euro la Fondul de reducere a vulnerabilității energetice din care au fost oferite compensații pentru achitarea facturilor la energie”, a menționat Președinta. La fel, șefa statului a subliniat că, de curând, a fost anunțat un ajutor nerambursabil adițional pentru proiecte de producere a energiei regenerabile și de eficientizare energetică. Aceste proiecte și multe altele înseamnă beneficii concrete pentru cetățenii noștri.
Partenerii germani ne ajută să fortificăm sectorul de apărare și cel al afacerilor interne, pentru a oferi mai multă siguranță cetățenilor noștri. De asemenea, Germania susține obiectivul nostru de integrare europeană și ne ajută să consolidăm capacitățile instituțiilor statului pentru a avansa mai rapid pe această cale. „I-am mulțumit Președintei Bas pentru cooperarea excelentă și mi-am exprimat convingerea că, cu susținerea Germaniei și a altor state democratice, țara noastră va rămâne parte a lumii libere, pentru a putea asigura pace și bunăstare cetățenilor săi”, a spus Președinta Maia Sandu.