Președinta Taiwanului speră la o coexistență pașnică cu Beijing

0

Preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, a declarat luni că speră într-o “coexistenţă paşnică” pe termen lung între Taipei şi Beijing şi a subliniat că viitorul relaţiilor bilaterale trebuie decis prin intermediul “procedurilor democratice” ale insulei, chemată în curând la vot.

“Sperăm că cele două părţi (ale strâmtorii Taiwan) vor relua schimburile sănătoase şi durabile cât mai curând posibil. Sperăm totodată că cele două părţi vor căuta împreună o cale stabilă şi pe termen lung pentru o coexistenţă paşnică (…)”, a afirmat Tsai în discursul său de Anul Nou, ultimul înainte ca mandatul ei să se încheie în mai.

Alegeri prezidenţiale şi legislative urmează să aibă loc în 13 ianuarie în Taiwan şi vor fi analizate în detaliu în China şi Statele Unite din cauza importanţei lor pentru viitorul relaţiilor dintre insula autonomă şi Beijing.

Beijingul a întrerupt comunicarea la nivel înalt cu guvernul lui Tsai de la alegerea acesteia din 2016 şi şi-a crescut presiunea militară, diplomatică şi economică asupra teritoriului taiwanez, pe care îl consideră parte din RP Chineză, potrivit AFP.

Tsai, care refuză să recunoască pretenţiile teritoriale ale Chinei, a insistat în discursul său pe necesitatea ca Taiwanul să apere democraţia.

“Pe fondul revenirii conflictului dintre democraţie, libertate şi autoritarism în lume, singura opţiune pentru Taiwan în viitor este să continue să susţină democraţia şi să protejeze pacea”, a apreciat Tsai.

Duminică, preşedintele chinez Xi Jinping a declarat că China “va fi cu siguranţă reunificată” şi că “toţi chinezii de pe ambele maluri ale strâmtorii Taiwan ar trebui să fie legaţi de un obiectiv comun şi să împărtăşească gloria reînnoirii naţiunii chineze”.

Invitată să reacţioneze la aceste remarci, Tsai le-a spus jurnaliştilor după discursul său: “Deciziile trebuie luate conform voinţei comune a poporului taiwanez. Până la urmă, suntem o ţară democratică. Tipul de relaţie pe care îl stabilim cu China în viitor trebuie să fie determinat de procedurile noastre democratice, în vederea ajungerii la o decizie finală”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata