Președintele Maia Sandu s-a întâlnit cu membrii Grupului de prietenie cu Moldova din Congresul SUA

0

Președintele Maia Sandu a avut o întrevedere cu congresmenii David Price, președinte al Parteneriatului Democratic din Camera Reprezentanților, și August Pfluger, principalul reprezentant al Partidului Republican în Subcomitetul de Informații pentru Securitate Internă și Contraterorism – ambii, copreședinți ai Grupului de prietenie cu Republica Moldova din Congresul SUA.

Potrivit Serviciului de presă al instituției prezidențiale, șefa statului a menționat importanța susținerii politice a Congresului SUA, implicit a Parteneriatului Democratic din Camera Reprezentanților, pentru transformările democratice din Moldova.

Președintele Maia Sandu și-a exprimat, de asemenea, recunoștința pentru sprijinul partenerilor americani în realizarea reformelor și consolidarea instituțiilor publice din Moldova, precum și pentru asistența oferită ca să facem față multiplelor crize prin care trecem.

Șefa statului i-a mulțumit congresmenului David Price pentru susținerea necondiționată oferită Republicii Moldova de-a lungul anilor și pentru toate inițiativele lansate în cadrul Grupului de prietenie cu țara noastră din Congresul SUA, al cărui lider este din 2012.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata