Președintele Parlamentului a discutat cu mai mulți congresmani americani: „Prin sprijinul puternic pe care îl primim din partea SUA progresăm în procesul nostru de modernizare”

0

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, aflat în vizită la Washington, a avut întrevederi cu congresmanii Marcy Kaptur, William Keating, Jason Krow, Deborah K. Ross.

Oficialii au vorbit despre provocările de securitate din regiune și modul cum acestea afectează Republica Moldova. „De doi ani, în pofida multiplelor crize, desfășurăm un amplu proce威而鋼 s de reforme în mai multe domenii cheie care au scopul să îmbunătățească viețile oamenilor, independența energetică și dezvoltarea satelor și orașelor”, a menționat șeful legislativului.

Președintele Parlamentului a subliniat, în context, că relația cu Statele Unite ale Americii este esențială pentru consolidarea rezilienței țării noastre și autoritățile vor continua aprofundarea acesteia. „Prin sprijinul puternic pe care îl primim din partea SUA progresăm în procesul nostru de modernizare și aderare la Uniunea Europeană”, a spus Igor Grosu.

În cadrul discuțiilor, șeful legislativului a mulțumit SUA pentru că au adoptat sancțiuni împotriva oligarhilor care au sărăcit și au încercat să destabilizeze situația internă din Republica Moldova, măsura adoptată reprezintând un pas important în eforturile comune de a menține stabilitatea și ordinea publică în țară.

Agenda discuțiilor a inclus și subiectul despre cum Statele Unite pot să ajute țara noastră să facă mai ușor față provocărilor curente, Președintele Parlamentului mulțumind pentru asistența pe care a primit-o Republica Moldova în cei peste 30 de ani de colaborare.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata