Președintele Parlamentului, Igor Grosu, s-a întâlnit cu moldovenii stabiliți în Marea Britanie

0

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, s-a întâlnit, cu moldovenii stabiliți în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Aceștia s-au arătat interesați de agenda de reforme din Republica Moldova și eforturile depuse de autorități în parcursul european al țării noastre.

Șeful legislativului a participat la „Diaspora Invest. Investim acasă”. Evenimentul a reunit zeci de moldoveni interesați de oportunitățile de a investi acasă. Președintele Parlamentului a menționat că autoritățile depun eforturi pentru a atrage cât mai mulți investitori. „Instituțiile sunt punct de sprijin pentru cetățenii de acasă și pentru cei plecați – prin legislație favorabilă și prin programe concrete. De aceea modernizăm rapid țara noastră, iar în acest proces curajul, ideile și experiențele cetățenilor din diasporă sunt extrem de valoroase. Împreună vom reuși”, a menționat Igor Grosu.

În Regatul Unit al Marii Britanii, președintele Parlamentului, Igor Grosu, l-a întâlnit pe Ion Mereacre, care gestionează, de 24 de ani, o afacere de succes în domeniul construcțiilor. La început, Ion Mereacre era un simplu muncitor, iar acum gestionează o echipă mare și se bucură de succesele obținute.

De asemenea, la Northampton, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a participat la festivalurile „Diaspora Fest: Sport și Tradiții” și Festivalul „Spicul de Grâu”. „Am văzut cum, la mii de kilometri de casă, a prins viață un colț de Moldova: O «colibă » moldovenească, meșteri populari și produse artizanale, mâncare tradițională și portul popular. A fost o adevărată sărbătoare a neamului nostru, ale valorilor pe care le ducem cu noi, oriunde ne-am afla. Mă bucur că aici, în Marea Britanie, avem o comunitate atât de unită, activă și care promovează atât de frumos tradițiile noastre”, a remarcat șeful legislativului.

În perioada 29 – 30 iunie, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a efectuat o vizită de lucru în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata